Reclamă

Sistemul de pensii din România urmează să sufere o modificare legislativă semnificativă, despre care toți românii ar trebui să știe.

Este vorba despre majorarea cotei de contribuţie la Pilonul II de pensii. Cu toate că decizia a fost adoptată în mod surprinzător, aceasta se va aplica din anul 2024.

Cota de contribuție la Pilonul II de pensii crește

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, va crește cota de contribuţie la Pilonul II de pensii. Conform celor scrise într-un proiect de ordonanţă de urgenţă a executivului, aceasta va fi majorată cu un punct procentual, la 4,75% de la 3,75% cât este în prezent, arată datele Economica.net.

Sursa: Social Media

Iată ce prevede proiectul de act normativ, lansat de dezbaterea publică de către Ministerul Muncii.

Articol unic – Alineatul (3) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 4,75%.

Măsura de creştere a contribuţiei la pilonul II de pensii a fost cuprinsă în programul de guvernare al coaliţiei şi a fost anunţată de Economica.net încă de la finalul anului 2020″, conform Economica.net.

Detaliile pe care viitori pensionari români trebuie să le cunoască

Experții sunt de părere că acesta este un semnal de alarmă cât se poate de bun pentru viitorii pensionari.

„Să nu uitam că, până la urma, o pensie, indiferent dacă e publică sau privată, presupune același lucru: plăți lunare pentru asigurarea unei surse constante de venituri celor retrași din activitate.

Pilonul II a fost conceput de la bun început ca un pilon complementar pensiei publice. Deci, atâta vreme cât pensia publică este plătită lunar, ar fi în beneficiul pe termen mediu al tuturor participanților ca și pensia aferentă pilonului II să vină în completare tot lunar”, susține președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat, Radu Crăciun.

Radu Crăciun vede cu ochi buni modificările legislative în sistemul de pensii din țara noastră.

Conform planului inițial, o astfel de lege ar fi trebui sa fie elaborată încă de acum 6 ani. Căci, trebuie să o spunem, în niciun moment nu s-a pus problema ca modul de plată actuală a pensiilor să reprezinte mai mult decât o perioadă de tranziție. Plata unei sume unice sau prin tranșe până la cel mult 5 ani a fost justificata de sumele mai degrabă modeste strânse de cei cu stagii de contribuție incomplete”, a mai adăugat specialistul.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro