După doi ani de restricții, cei care vor să se căsătorească au în sfârșit ocazia și libertatea de a o face. Însă, totul la un preț mai mare cu opțiuni mai restrânse. 

Știm cu toții cât de mult ne-a afectat pandemia și ne-a anulat toate planurile. Cei care vor să-și organizeze nunta mult visată, acum au ocazia de a o face! Nu începeți să vă bucurați prea tare. Organizarea nunții va fi mult mai costisitoare iar opțiunile mult mai restrânse.

social media

S-a dat startul organizarea nunților!

Nunțile se vor organiza acum fără restricții. Însă, ele vor fi mult mai costisitoare, iar multe opțiuni nu există. Asta pentru că aproape un sfert din furnizorii din domeniu și-au închis afacerile din cauza pandemiei. Anul acesta, firmele de evenimente se pregătesc pentru unul dintre cele mai aglomerate sezoane. Așadar, față de 2019, au de organizat de două ori mai multe nunți.

Pe cei doi îndrăgostiți, Ruxandra și Răzvan îi mai despart doar patru luni până în momentul în care vor spune amândoi „da”. Deși aceștia trebuiau să se căsătorească anul trecut, cei doi au anulat nunta pentru vara aceasta.

„N-am vrut să fie o nuntă cu compromisuri. Nu am vrut să avem un număr mai mic de persoane sau să încheiem mai repede nunta decât ne-am dori noi. Dacă vrem să petrecem până dimineață să putem petrece până dimineată. Cam toți au fost deschiși pe partea asta de contracte. Adică foto, video, ne așteaptă și am rămas exact la fel”. a spus Ruxandra, viitoarea soție a lui Răzvan.

Organizatorii din domeniu vorbesc de un an foarte încărcat. Ei consideră anul 2022, anul cu cele mai multe nunți din istorie. Față de 2019, numărul cuplurilor noilor căsătoriți a crescut cu 120%.

În aceste condiții, nu este de mirare că multe săli de evenimente sunt ocupate până și în timpul săptămânii.

„Dacă înainte de pandemie aveam undeva între 20 și ceva, până în 30 de nunți, acum am depășit 40. Zile de vineri avem ocupate în acest moment. Zile de post avem ocupate, nu ne așteptam”. a spus managerul unei locații de evenimente