Fără doar și poate, Antonia este una dintre cele mai frumoase femei din lume.

Artista are mereu grijă de aspectul ei fizic și are câteva reguli de la care nu se abate niciodată. De când este împreună cu Alex Velea, vedeta a început să îndrăgească și mai mult sportul, iar rezultatele nu au încetat să apară.

Antonia are o relație specială cu fanii ei. Artista a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor să se adapteze la noi în țară. În primă instanță, cei care o urmăreau nu i-au fost deloc alături. Iubita lui Velea a fost de multe ori criticată din cauza modului de exprimare în limba română și a ajuns să fie o victimă a bullying-ului.

Anii au trecut, iar Antonia a înțeles că mereu vor fi oameni pe care nu îi va mulțumi. După ce a trecut peste aceste episoade, răutatea oamenilor a început din nou să se activeze. Artista a fost pusă la zid pentru modul în care îi educă pe cei mici. Mai mult, a primit și amenințări din cauză că nu i-a botezat, încă, pe Achim și Dominic.

Antonia se pregătește de nuntă

Dacă înainte obișnuia să le povestească totul fanilor ei, acum, Antonia a devenit mult mai rezervată. Artista a recunoscut că este mult mai bine pentru ea, dar și pentru cei apropiați ei. Tocmai din cauza acestei distanțări benefice pentru ea, nu mulți știu că Antonia mai are un prenume. Mai exact, în buletinul vedetei este trecut și prnumele Clara, pe care artista nu-l folosește prea des.

Anul acesta ar putea să fie unul dintre cei mai importanți pentru Antonia. Aceasta a fost cerută de soție de către Alex Velea, iar următorul pas este nunta. Artista a fost destul de rezervată în declarații despre acest subiect, dar Alex a făcut câteva afirmații anul trecut.

„Nu vrem nuntă mare. Noi știm cum e, pentru că fiecare a mai făcut câte o nuntă. Aș vrea ca nunta să arate fix cum își dorește ea. Ceva restrâns, intim și să ne simțim bine, să ne relaxăm.

Ne-ar plăcea să facem nunta pe plajă. Avem nașii, dar nu vă spun acum. (…) Dacă am trăit așa până acum, nu e grabă. Vreau să o văd mireasă și cred în uniunea asta în fața lui Dumnezeu.”, a declarat Alex Velea la Antena Stars.