Puya este unul dintre veteranii muzicii rap de la noi. Artistul scria istorie pe vremea când alți colegi de-ai lui de breaslă abia descopereau succesul. În prezent, Puya se dedică mai multor proiecte și încearcă să fie totul bine pentru copiii lui.
În ultima vreme, Puya a devenit din ce în ce mai vizibil pe plan social. Muzica lui nu mai are nevoie de nicio introduce, dar se pare că artistul nu vrea să se rezume doar la asta. Acesta a fost mereu adeptul provocărilor și a încercat să ducă la bun sfârșit, cu brio, orice proiect în care a fost implicat. După ce a dat-o în bară cu producția de vinuri, s-a reorientat.
Anul trecut, împreună cu soția lui, Melinda, au decis să participe la testul suprem al căsniciei lor. Și anume, „America Express”. Cu rucsacele în spate și fără să stea prea mult pe gânduri, au plecat pe „Drumul Aurului” extrem de încrezători și de asumați. Și pentru că această emisiune nu este doar despre competiție, ci și despre povești de viață, o mare parte dintre fanii lui abia acum au aflat cum îl cheamă, de fapt.
Talismanul norocos al lui Puya este numele de scenă
Peste tot pe unde merge, artistul se recomandă ca fiind Puya, însă, numele lui din buletin este altul. Mai exact, Dragos Gărdescu. Numele lui de scenă nu a fost deloc ales întâmplător, ci are legătură cu toată perioadă copilăriei petrecută alături de cei doi frați ai săi.
„Noi am fost trei frați. Porecla lui tata era Puiu, nea Puiu. Semănam foarte mult între noi și nu știau cum să ne zică. Și ne-au zis frații Puia.”, a spus soțul Melindei, în urmă cu câteva luni, în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”.
Acum, artistul crede că acel nume i-a purtat noroc, mai ales că are o însemnătate aparte pentru el.