Reclamă

În luna iulie a anului trecut Laurențiu Reghecampf semna cu Universitatea Craiova. Contractul ar fi trebuit să țină până în anul 2023. Însă, se pare că socotelile s-au schimbat, iar Laurențiu Reghecampf părăsește echipa mult mai devreme. Cine îi va lua locul?

După 44 de meciuri ca antrenor al Universității Craiova, 25 de victorii, 7 remize și 12 înfrângeri, Laurențiu Reghecampf părăsește echipa, iar un înlocuitor a fost deja găsit. Patronul de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a luat în calcul două opțiuni pentru a îl înlocui pe fostul antrenor. Prima variantă a reprezentat-o fostul selecţioner al României, Mirel Rădoi. Însă, acesta a refuzat oferta, care prevedea acelaşi salariu pe care-l avea şi Laurențiu Reghecampf.

Așa că, Mihai Rotaru a mers spre a doua variantă reprezentată de fostul antrenor al celor de la UTA, Laszlo Balint. Acesta va semna un contract pentru un sezon, cu opţiune de prelungire, încasând o remuneraţie de 10.000 de euro pe lună.

Laszlo Balint va conduce antrenamentul din această seară al Universităţii Craiova şi peste două zile va pleca alături echipă în stagiul din Austria. Acesta a mai antrenat echipe precum Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, Csíkszereda, Sportul Snagov şi UTA Arad.

Ce salariu încasează înlocuitorul lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova. Contractul a fost semnat azi
Social media

Prima reacție a lui Laurențiu Reghecampf

Dacă în urmă cu ceva timp, Laurențiu Reghecampf declara că își dorește să câștige un trofeu și că rămâne în continuare la Universitatea Craiova, acum lucrurile s-au schimbat. Se pare că fostul partener al Anamariei Prodan și-a încheiat socotelile în Bănie și merge mai departe. După 44 de meciuri, 25 de victorii, 7 remize și 12 înfrângeri, contractul fostului antrenor s-a destrămat, chiar dacă ar fi trebuit să dureze până în 2023.

După anunțul oficial, Laurențiu Reghecampf a avut și prima reacție. Acesta a confirmat încheierea colaborării și a urat numai bine jucătorilor.

„Așa este, am închis colaborarea în această seară (n.r. duminică seară) cu Universitatea Craiova. Vreau să le mulțumesc mult publicului, jucătorilor și celor alături de care am muncit în acest an. Urez succes echipei mai departe. A fost o experiență interesantă.”, a spus Laurențiu Reghecampf.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro