Adrian Țuțu a câștigat în 2011 primul sezon al emisiunii „Românii au Talent” de la Pro TV. Tânărul a reușit să impresioneze publicul și a strâns o mulțime de fani care i-au fost alături și l-au votat.
Adrian Țuțu a fost supranumit „Eminem de România” în cadrul emisiunii „Românii au Talent” pentru melodiile compuse de el. A reușit să cucerească juriul și publicul cu piesele sale. La preselecții a cântat un imn neoficial al emisiunii pe care a fost îndrăgit, iar în semifinală s-a prezentat cu melodia „Iubiți-vă părinții!”. În cea mai importantă etapă, în finală a cântat „Sunt român, deci pot”, unde a impresionat pe toată lumea.
După câștigarea marelui premiu de 120.000 euro, Adrian Țuțu și-a dorit o carieră în muzică. Toți banii i-a investit în proiecte personale, în crearea de noi piese și de videoclipuri. Din păcate, succesul nu a fost de partea sa și nu a ajuns prea departe în industria de hip-hop din România. După părăsirea show-ului, artistul a mai avut câteva concerte, apoi a intrat în anonimat și s-a întors în orașul natal. Din 2020 a început să lanseze noi melodii și să intre în grațiile publicului.
S-a întors în orașul natal fără bani
După trei ani de locuit în București, sperând că-și va face un nume în domeniul hip-hop-ului, s-a întors în orașul natal, Focșani. Recunoaște că a cheltuit toți banii pe piese muzicale și pe haine pentru a arăta bine în videoclipuri.
„Uite ca m-am întors de unde am plecat. Fără bani, la Focșani! Am preferat să bag banii câștigați din muzică înapoi în muzică, am preferat în loc de o casă. Am preferat să-mi fac aproape toate videoclipurile pe care probabil deja le știți. Să plătesc piesele și să-mi iau câteva haine să dau bine pe sticlă. Poate că am procedat bine, poate nu, ideea că eu mă bucur că am procedat așa, pentru că am ajuns aici și e momentul să o iau de la zero. Acum e clar că am încredere în mine, ba chiar mai mare ca niciodată!”, a scris acesta pe Facebook.
Social Media
Adrian Țuțu are propriul său studio
După ce s-a întors în Focșani, nu a renunțat la visul său și a muncit în diferite domenii pentru a strânge bani pentru crearea unui studio de muzică. A făcut melodia „Mai tare”, a intrat iar în atenția publicului și s-a întors la București.
„Au urmat încă 5 ani în care am muncit în diverse domenii prin București ca să pot strânge bani să îmi fac studioul mult visat. Pe lângă muncă, am continuat să fac și muzică încercând să-i țin aproape pe cei care cred în mine și să nu dezamăgesc. Acum am aceleași scule pe care le-am văzut prin studiourile profesionale, am echipamentul video pe care l-am dorit atât de tare, și sudio-ul foto care împreună completează pachetul de care are nevoie un artist muzical”, a scris Adrian Țuțu pe contul său de socializare.
Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.