Laura Cosoi și Smiley au fost împreună aproape cinci ani de zile.

Au trecut zece ani de când cei doi au pornit pe drumuri separate. Dar asta nu înseamnă că nu se mai întâlnesc, sau că nu păstrează o ralație profesională. Într-un interviu acordat pentru Impact, vedeta a mărturisit cum se înțeleg acum.

Un răspuns sincer

Ce relație mai există, de fapt, între Smiley și Laura Cosoi. Nu mai sunt împreună de 10 ani
Facebook


“Fiecare are treaba lui. Suntem în aceeași agenție de impresariat, motiv pentru care ne mai întâlnim, în diverse situații, dar nu e nimic ieșit din comun.”, a declarat Laura Cosoi pentru impact.ro

De asemenea, vedeta a întrebat dacă soțul ei are o fire geloasă, dar se pare că încrederea primează în mariajul lor.

“Niciodată, pentru că nu a avut motiv. Astăzi facem zece ani de iubire. E plecat din țară, mâine se întoarce, dar sigur va pregăti el ceva. Obișnuiște să-mi facă tot felul de surprize. El culege florile din anumite locuri, face micul dejun.

Sunt foarte multe lucruri. Îmi răspunde la mesaje mai vechi, eu îi scriu bilețele, iar el îmi răspunde și mi le dă după un an, doi. Le păstrează și le scoate din arhivă. El nu e deloc cu onlineul, nu e pe social-media. (…) În primul rând, suntem pe aceeași lungime de undă.

Amândoi ne-am dorit copiii, am fost în tandem cu aceeași dorință. Apoi implicarea, dragostea. Sunt momente și momente, ca în orice relație. Mai sunt și momente tensionate, dar ne dăm seama că au legătură cu alte stări, cum ar fi oboseala. Dar Cosmin e cel care cedează primul.”,a adăugat actrița pentru sursa menționată.

Îndrăgita actriță mai are puțin până când o să-și întâmpine cel de al treilea copil. Dar asta n-o împiedică cu nimic să filmeze.

“Totul decurge în grafic, filmăm de dimineața până seara. Dar am și pauză. Adevărul că am o echipă foarte faină, care încearcă să-mi lege destul de mult secvențele,și apoi să pot avea pauză.

Mă simt foarte bine, mă bucur că fac parte din acest proiect. E o comedie care sperăm să ajungă la inimile spectatorilor, la Prima Tv.”, a mărturisit Laura Cosoi.