Astăzi, la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre mai multe probleme actuale ale României, totul într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării la reuniunea Consiliului European. Întâlnirea de iarnă a CE ţine până mâine inclusiv, iar în cadrul acesteia se vor dezbate o serie de teme de interes internaţional.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut prin discuţiile tematice, menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european, potrivit preşedinţiei.

Pe agenda de lucru se află tema schimbărilor climatice și Green Deal, dar și bugetul multianual care urmează să fie discutat aprobat cel mai sigur în anul 2020.

„În ceea ce privește schimbările climatice, se propune spre discuție un obiectiv foarte ambițios, neutralitatea climatică până în 2050, asta însemnând practic să reducem emisiile foarte, foarte mult. Pentru economiile noastre, din partea estică a Uniunii, este un obiectiv foarte complicat, care poate fi obținut, dar numai cu o cheltuială foarte, foarte mare. Noi dorim ca o parte din această cheltuială să fie suportată, evident, și din bugetul european, deci din fonduri europene, însă discuția nu va fi simplă deloc și cred că vom mai avea multe Consilii pe aceste două teme”, a declarat Iohannis.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Mâine va avea loc şi un  Euro Summit și o discuție pe tema Brexit, după primele rezultate ale alegerilor din Marea Britanie.

Întrebat şi despre poziţia pe care  va adopta pe tema draftului de cadru financiar faţă de preşedinţia finaldeză, preşedintele a răspuns:

„Da, nu sunt deloc de acord cu această propunere finlandeză, nouă nu ne convine din niciun punct de vedere și se pare că nu suntem singurii. Propunerea nu ne satisface absolut deloc, lipsesc chestiuni esențiale, de exemplu flexibilitatea între fonduri. Banii alocați pentru coeziune sunt prea puțini, pentru politica agricolă comună, împărțirea banilor și condiționalitățile, de asemenea, nu ne satisfac. Știți că politica agricolă și coeziunea sunt extrem de importante pentru noi. În acest sens nu voi agrea sub nicio formă această propunere finlandeză și, cu siguranță, vom ajunge la ceea ce se și propune în concluzii, să delegăm Președintelui Consiliului munca de elaborare a unui nou draft pentru MFF”, a completat Iohannis.