George Burcea își dorește să petreacă mai mult timp cu fiicele sale, cât Andreea Bălan este plecată în „America Express.” Actorul va pleca în vacanță alături de Viviana și cele două micuțe la familia sa.

George Burcea și iubita sa au planuri de vacanță în România. Le vor lua pe Ella și Clara și vor merge în Botoșani pentru ca fetele să-și cunoască străbunica. Cât timp a durat procesul de divorț bătrâna nu a reușit să o cunoască pe Clara, mezina familiei și își dorește mult acest lucru.

Aceasta i-a transmis lui George Burcea că este ultima sa dorință înainte de a putea pleca liniștită din viața asta. Prima oprire pe care o vor avea în vacanța lor va fi în orașul natal al actorului, unde vor petrece câteva zile liniștiți. Ella și Clara locuiesc cu mama Andreei Bălan cât aceasta se află în competiția „America Express.”

George Burcea își duce fetele la străbunica lor

„Prima vacanță în care vom merge va fi la bunica, la străbunică, la Botoșani. Pentru că bunica mea are 85 de ani și a apucat să vadă o singură strănepoată, pe Ella. Vrea să o vadă și pe cea mică, pe Clara. I-am promis că o să mergem în vară să le vadă pe amândouă. Mereu când vorbesc cu ea îmi spune, așa cum sunt bunicile, străbunicile: „George, o singură dorință mai am: să-mi aduci strănepoatele și după aceea pot să mor.”

Eu sunt cel mai norocos că o am pe bunica pentru că ea m-a crescut de la două săptămâni. Ea m-a crescut și pe mine, și pe frații mei. Și-a crescut copiii, apoi nepoții, apoi strănepoții… surorii mele. Acum o să mergem în vizită și cu fetele. Abia așteaptă. Plânge mereu, săraca, la telefon. O sun pe video. Bunica, la 85 de ani, are telefon cu video. Ea răspunde și zice: „Da, mamaie, care sunteți acolo?”. Ea ne vede, ne răspunde pe video, dar tot ne întreabă care e acolo.”, a spus George Burcea într-un interviu pentru Fanatik.ro.

Sursa foto: Social media

Cum se înțelege Viviana Sposub cu fiicele lui George Burcea

George Burcea se bucură că a primit în instanță dreptul de vizitare, având custodie comună. Cât timp a durat procesul, cele două micuțe și-au văzut tatăl destul de rar. Actorul a scris pe pagina sa de Instagram că a prezentat-o pe Viviana fetelor și că se înțeleg bine.

„De 1 an si 8 luni le-am arătat fetelor un singur partener, o singură iubită, un singur suflet. Nu am întâlnit în viața mea un partener mai cald, mai iubitor și mai dornic de ceva sănătos. Îi mulțumesc Domnului pentru fete si tot Domnului pentru Viviań. Iți mulțumesc, Vivian. Te iubesc, Vivian. Vă iubesc, Lãpticilor! Fetele mele.”, a scris George Burcea pe Instagram.