Adriana Iliescu este un fost profesor universitar de literatură și limbă română. S-a remarcat în anul 2005, când a dat naștere unui copil la vârsta de 66 de ani. Dat fiind faptul că se afa la o vârstă înaintată, Adriana Iliescu a apelat la fertilizarea in vitro. 

În prezent, fiica Adrianei Iliescu a împlinit 17 ani și s-a transformat într-o adevărată domnișoară. Aceasta are grijă de ea și a devenit din ce în ce mai frumoasă. Eliza este elevă la Liceul ”Dimitrie Paciurea”, la profilul uman, clasa de filologie. Tânăra spune că are planuri mari de viitor, iar mama sa a învățat-o mereu să se descurce singură în viață. După ce termină liceul, aceasta își dorește să urmeze cariera mamei sale, de a ajunge cadru didactic.

Cu ce sumă o întreține Adriana Iliescu pe fiica sa?

Fostul profesor universitar și fiica în vârstă de 17 ani se întrețin dintr-un venit de 2.000 de lei. Pensia Adrianei Iliescu este suma pe care cele două o folosesc lunar, iar la aceasta se adaugă bursa de merit a Elizei, în valoare de 300-400 de lei.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Eliza este o fată simplă, se concentrează asupra studiilor și rezultatelor școlare. Nu este interesată de haine sau farduri, își dorește să își îndeplinească visurile. Mama ei, încearcă să îi asigure tot confortul de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios. La fel ca până acum, Adriana Iliescu are grijă de fiica ei în limita posibilităților.

„Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor. Aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică ceva în jurul a 2.000 de lei.Ne-am gospodărit cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic!‘, a declarat aceasta pentru playtech.ro.

Ce pensie ia Adriana Iliescu, cea mai în vârstă mamă din lume. „Nu am cerut nimănui nimic" Social Media

Cine este tatăl Elizei?

Cum era de așteptat, Eliza Maria a început să aibă curiozități legate de tatăl ei. După mai multe întrebări ale fiicei sale, Adriana Iliescu a încercat să ‘scape’ cu un răspuns vag pe când Eliza avea 14 ani. Însă acum i-a povestit toată întâmplarea.

„M-a întrebat unde e tăticul ei. I-am spus că tati este plecat în străinătate, să lucreze. De fapt, Eliza știe că are mai multe rude, inclusiv bunici în afară. Dar o să-i spun, la un moment dat, adevărul, pentru că ea oricum va afla. I-am spus că mai târziu, când o să mai crească, o să discut cu ea și o să-i povestesc totul”, mărturisea Adriana Iliescu, în urmă cu ceva timp.