Lidia Buble se află într-o situație dificilă și periculoasă. Riscă aceasta ani grei de închisoare, conform legii? Vedeta a dat „la propriu” de belea, pentru că a apelat la mită. Ancheta a demarat la începutul acestui an, în plină pandemie.

Lidia Buble este trimisă în judecată. Aceasta a fost acuzată că a dat mită unor polițiști, ca să nu fie testată cu aparatul etilotest. În luna februarie a acestui an, cântăreața a fost oprită în trafic de către niște agenți de poliție. I s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat. Neavând completată nici declarația pe proprie răspundere, pe baza căreia, putea să părăsească locuința pe timpul nopții, Lidia Buble ar fi dat mită polițiștilor respectivi.

Lidia Buble, condamnare cu suspendare? Care este situația adevărată
DCNews

Conform portalului instanțelor, dosarul a fost înregistrat pe data de 19 noiembrie în cadrul Tribunalului București. În judecată, alături de artistă, ar mai fi fost trimiși în judecată și doi agenți de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere din capitală.

Lidia Buble „scapă” cu o condamnare cu suspendare?

Rămâne de văzut cum o să aprecieze judecătorii refuzul cântăreței de a sufla în etilotest (faptă penală), dar și lipsa declarației pe proprie răspundere (contravenție). Povestea a început într-o seară, când cântăreața conducea autoturismul, dorind să ajungă acasă. Pe drum, a fost oprită de un echipaj de poliție în vederea efectuării unui control tip etilotest. Refuzând să fie testată, Lidia Buble ar fi scos din buzunar 200 de euro, reprezentând „mită”. La scurt timp, Lidia Buble ar fi discutat la telefon despre acest incident cu un apropiat, însă…artista a avut parte de o surpriză spectaculoasă. Telefonul interlocutorului acesteia era ascultat de DIICOT, în baza unui mandat, potrivit wowbiz.ro.

Lidia Buble ar fi putut să scape de probleme dacă, înainte să dea mită, ar fi notificat poliția, însă nu a procedat astfel. Dar, cu toate acestea, dacă Lidia Buble demonstrează că nu ea a inițiat ideea de mită, lucrurile se vor mai liniști cât de cât în ceea ce o privește.