Acum trei ani, liderul Kremlinului, Vladimir Putin și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski s-au întâlnit în Franța, la Paris. Întâlnirea dintre cei doi din anul 2019 s-a produs pentru a purta discuții despre pacea dintre Rusia și Ucraina. Președinții Ucrainei și Rusiei s-au întâlnit față în față pentru prima dată la acea vreme. Cei doi au încercat să pună capăt războiului din regiunea lor de graniță. Rezultatul negocierilor purtate dintre cei doi nu au avut efectul scontat, iar Zelenski s-a arătat nemulțumit de acest lucru.
La finalul discuției dintre el și Vladimir Putin, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a catalogat rezultatul întâlnirii ca fiind unul nul și prea puțin irelevant pentru el.
„În ce mă priveşte, declar cu toată sinceritatea că rezultatul acestei întâlniri este mult prea puţin semnificativ. Aş vrea să putem rezolva un număr mai mare de probleme. În problema frontierei, divergenţele noastre cu preşedintele rus sunt totale. Dar ridic din nou această problemă, doresc ca frontiera cu Rusia să treacă total sub control ucrainean înainte de alegerile locale.” a declarat Volodimir Zelenski, conform Playtech
Tot în urmă cu trei ani, fără a ști ce urmează să se întâmple, Volodimir Zelenski a făcut o declarație dură. Afirmația îl avea în prim plan chiar pe liderul Federației Ruse, Vladimir Putin, chiar cel ce urma să-i invadeze țara.
„Ei bine, ne-ați dat înapoi teritoriile..”
„Cel mai probabil, dacă îl voi întâlni pe dl. Putin îi voi spune așa: ‘Ei bine, în sfârșit ne-ați dat înapoi teritoriile. Câți bani sunteți dispus să dați drept compensație pentru faptul că ne-ați luat teritoriile și ați sprijinit oamenii care au participat la agravarea conflictelor în Crimeea, Donbas și i-ați ajutat pe această cale îngrozitoare, crudă și dezgustătoare?”, declara Zelenski în anul 2019
Vă reamintim că în ziua de 24 februarie a.c, Vladimir Putin a decis să atace Ucraina. De atunci și până acum, rezultatele sunt catastrofale. Sute de mii de oameni și-au părăsit țara, iar alții și-au pierdut viața.