Sensy este una dintre influencerele care nu au apucat să se bucure prea mult de experiența „Bravo, ai stil! Celebrities”. Aceasta a părăsit destul de devreme competiția și nu a avut ocazia să interacționeze cu toate concurentele. Sensy continuă să privească de acasă bătălia stilului și nu se ferește să își spună părerea despre anumite concurente.
Sensy a recunoscut de multe ori ca „Bravo, ai stil! Celebrities” nu a fost așa cum se aștepta ea. Atunci când a acceptat propunerea, creatoarea de conținut se aștepta ca lumea să aprecieze sinceritatea și bunul simț. Din păcate pentru ea, toate adversarele ei au avut strategii și au apelat la diferite tertipuri pentru a ieși în evidență.
Deși nu a stat mult în competiție, Sensy a reușit să convingă comunitatea ei că are stil, dar se pare că nu a fost de ajuns. Influencera nu a rezistat tensiunilor din platou și nu puține au fost dățile în care își manifesta dorința de a pleca acasă. La începutul lunii noiembrie, Sensy le-a părăsit pe colegele ei fără niciun regret.
Sensy a fost supusă detectorului de minciuni
Recent, vedeta a fost invitată în emisiunea Oanei Radu, „Detectorul de minciuni”. Sensy a recunoscut că nu s-a simțit deloc confortabil în platoul de la Kanal D și că a fost, de mult ori, nedreptățită. Inclusiv jurații au subapreciat-o, iar asta doar din cauza faptului că a avut mult bun simț și nu i-a contrazis niciodată.
Sensy nu a luat parte la niciun conflict iscat în platou, cu atât mai puțin să creeze unul. Întrebată ce părere are despre fostele colege, în special despre Viviana Sposub, vedeta nu a stat prea mult pe gânduri și a fost cât de sinceră.
„Din câte am văzut eu la emisiune, da, este destul de falsă. Nu o cunosc în viața de zi cu zi, dar… Nu ai cum să fii așa! Adică ar fi prea greu să fii în viața de zi cu zi. Se preface, dar dă bine pe televizor. Nu o cunosc în realitate, dar e perfectă pentru televizor.”, a spus Sensy despre Viviana.