Reclamă

Oana Roman este una dintre vedetele asupra căreia s-au aruncat mereu săgeți. Fiica lui Petre Roman a încasat constant replici dure, critici și chiar umilințe din partea celor din online și nu numai. Ajunsă în punctul în care simte că nu mai poate accepte astfel de remarci, Oana a pus punctul pe i.

Oana Roman se numără printre cele mai sincere vedete de la noi. În ciuda faptului că a crescut în lumina reflectoarelor, aceasta a încercat mereu să evite scandalurile. În timp ce ea a stat departe de astfel de tensiuni, au existat vedete sau chiar oameni de rând care au pus mereu paie pe foc și care au provocat-o.

De obicei, Oanei Roman nu îi stă în caracter să se certe sau să răspundă cu aceeași monedă pe care o primește, la rândul ei. De cele mai multe ori, cei care o critică nici măcar nu o cunosc personal, în schimb, au o satisfacție din a împrăștia venin în jurul lor.

Oana Roman: „Asta e o problemă”

Fiind prezentă de ani buni în spațiul public, Oana s-a confruntat cu fel de fel de situații, unele mai neplăcute ca altele. Deși calea cea mai ușoară ar fi fost să se certe cu cei care o critică, vedeta a ales să demonstreze că are cei șapte ani de acasă și că a avut parte de o educație aleasă.

Ce părere are Oana Roman despre cei care o vorbesc mereu de rău. „Au devenit cunoscuți pentru acest lucru”
Social media

„Există grupuri de Facebook de hate. Există conturi de Instagram și de TikTok de hate. Locuri în care niște oameni au ca unică preocupare aceea de a-i înjura, ridiculiza, umili și de a-i judeca pe alții care apar în online. Să ai chestia asta ca unică preocupare, mie îmi dă cu virgulă.”

Oana Roman nu neagă că este o adevărată problemă tot ce se întâmplă, mai ales că astfel de oameni sunt din ce în ce mai mulți pe rețelele sociale. Ceea ce o îngrijorează cu adevărat este faptul că, în loc să creeze conținut educativ, astfel de persoane își pierd timpul jignind pe alții.

„Nu se poate să nu fii în stare să creezi un alt fel de conținut și să devii cunoscut doar pentru că îi înjuri și îi arăți cu degetul pe alții..Cu ce aport vii tu, cu ce conținut de bun simț vii tu? Asta mi se pare o problemă. Sunt mai mulți oameni care au devenit cunoscuți datorită acestui lucru. Mi se pare că dacă nu ești în stare să livrezi un conținut care să fie educativ, asta este o problemă”, a spus Oana Roman pe Instagram.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro