Reclamă

Cristian Pomohaci este unul dintre cei mai controversați preoți din România, care a fost implicat într-un scandal de natură sexuală care a reușit să depășească limitele celei mai bolnave imaginații.

În vara anului 2017 a apărut în spațiul public o înregistrare în care acesta a fost surprins în timp ce îi  propunea relații intime unui minor, totul contra cost.  Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moșuni din județul Mureș.

Biserica Ortodoxă a reacționat după scandalul sexual în care preotul Cristian Pomohaci a fost implicat. Arhiepiscopul Albei-Iulia, ÎPS Irineu Pop a susținut că Pomohaci trebuie caterisit și interzisă practicarea preoției.

„Eu sunt tare supărat pe acest preot care îmi produce suferinţă de mai mult de patru ani. El are foarte multe abateri şi, deşi a promis că se îndreaptă, nu s-a ţinut de cuvânt. Aveam dosarul pregătit pentru caterisirea lui Pomohaci, dar nu ne-am grăbit pentru că am crezut că se îndreaptă.

Ce a făcut el, mă refer auzind înregistrarea, este un mare păcat, foarte mare păcat. Un preot care face aşa ceva se face vinovat de cădere din har şi nu mai este vrednic de haina preoţească şi să slujească la masa Sfântului Altar sau să invoce Duhul Sfânt. Cristian Pomohaci trebuie să fie oprit de la săvârşirea celor sfinte conform canoanelor Bisericii Ortodoxe a Răsăritului”, a declarat Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia.

Facebook

Cazul Cristian Pomohaci

Cazul fostului preot Cristian Pomohaci a luat sfârșit prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.  Fostul preot a fost caterisit în data de 27 iulie 2017, prin decizia Consistoriului Eparhial al Arhipiscopiei Alba Iuliei.  Decizia Consistoriului Mitropolitan a fost una definitivă și irevocabilă, care nu a mai putut fi atacată prin recurs.

Ce alți preoți și-au pierdut dreptul de practicare a preoției?

Nu este primul caz în care imaginea Bisericii Ortodoxe Române este murdărită.

Corneliu Bârlădeanu este un alt preot care a caterisit. Acesta a fost surprins într-o înregistrare video în care se afla în ipostaze intime alături de un fost elev de la Seminarul Teologic.

În martie 2014 la Arhipiscopia Tomisului,  fostul preot Gabriel Bucică a fost caterisit, pentru că ar fi vândut etnobotanice.

Traian Chircu, fost preot la Capela Militară din Mangalia a fost caterisit. Acesta a provocat o daună  în valoare de 272,440 lei bisericii în care a slujit.

Ce presupune caterisirea ?

Caterisirea reprezintă cea mai gravă pedeapsă pe care o poate primi un cleric. Aceasta presupune pierderea dreptului de a învăța, de a sfinți și de a păstori.  Caterisirea însemnă înlăturarea tuturor drepturilor de a sluji vreo lucrare sfințitoare a Bisericii și trecerea vinovatului în rândul mirenilor.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro