Reclamă

De crezut sau nu, Cristina Spătar  a împlinit recent 50 de ani. Chiar dacă a ajuns la această vârstă respectabilă vedeta a găsit se pare secretul tinereții veșnice. Cântăreața a apelat la estetician pentru a-și îndeplini visul de a-și șterge câțiva ani buni de pe chip. Astfel, procedurile au fost realizate impecabil, iar vedeta pare să aibă nu mai mult de 25-27 de ani.

Câte operații are de fapt

Cristina Spătar se numără printre primele vedete de la noi care au apelat la estetician. Artista a scris istorie în muzică în anii 2000 cu câteva piese R&B fiind declarată regina acestui gen muzical. Încă de pe atunci, cântăreața a apelat la mici trucuri de înfrumusețare. În prezent, vedeta are o serie de intervenții care o ajută să arate impecabil.

Cristina are două operații de implant mamar. Una dintre acestea a fost realizată imediat după cele două sarcini. De altfel, la nivelul feței, aceasta a bifat mai multe retușuri. Vedeta are rinoplastie, dar a apelat și la procedura estetică de reconturare a feței. Totodată, artista ajunge des în cabinetul medicului pentru injecțiile cu botox.

Pentru un zâmbet perfect, artista a optat și pentru mărirea buzelor cu acid hialuronic.

Sursa foto: Instagram

Toate acestea o ajută pe Cristina Spătar să arate mereu impecabil, mai ceva ca a 25 de ani.

Face sport pentru o siluetă perfectă

Chiar dacă a trecut prin două sarcini, Cristina arată spectaculos la cei 50 de ani. Pentru a se menține în formă aceasta face foarte multă mișcare zilnic. De altfel, fostul ei iubit era antrenor de fitness, iar acest lucru a ajutat-o enorm de mult pe vedetă. Fostul partener i-a creat un program de tonifiere, iar rezultatele acestuia sunt vizibile și în prezent. Extrem de conștiincioasă, Cristina merge cât se poate de des la sală.

Chiar dacă are parte de numeroase critici legate de transformările estetice, vedeta nu se lasă afectată deloc. Mai mult, artista are curaj să se afișeze în costum de baie.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro