Bisericile ortodoxe și greco-catolice sărbătoresc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul an de an în ziua de 29 august. Sărbătoarea reprezintă ultima mare sărbătoare a anului religios care se încheie în ultima zi de vară, pe 31 august.

Pe lângă faptul că este o zi de  mare sărbătoare, data de 29 august este renumită în tradiția populară românească pentru mai multe obiceiuri, tradiții si superstiții.

Ce NU trebuie să faci astăzi

Sursa: Social media

Prin urmare, astăzi nu se poate folosi cuțitul, ci trebuie să se mănânce toată mâncarea cu mâinile. De asemenea, tradiția interzice oamenilor să taie și să mănânce fructe și legume rotunde. De pildă, nu se poate mânca pepene în această zi, pentru că sugerează capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Tot în această sărbătoare oamenilor li se interzice să bea vin roșu. Se consideră că vinul roșu reprezintă sângele lui Ioan Botezătorul. Un alt obicei spune că astăzi oamenii  nu au voie să mănânce nici varză, întrucât se spune că pe o bucată de varză a fost tăiat capul Sfântului.

Un alt obicei popular este să ții post negru întreaga zi. În trecut, postul era menit să curețe toți cei care au comis crime și alte păcate grave. Cei care obișnuiau să postească în acest fel, mâncau de obicei doar pâine de grâu și porumb. Alte tradiții populare spun că în această zi cei credincioși au voie să mănânce doar struguri și pot să bea doar apă.

În același timp, petrecerile sau alte evenimente vesele nu sunt permise. Această zi este considerată o mare sărbătoare, așadar ar trebui

O altă superstiție din bătrâni spune că nu este o idee atât de bună să mături astăzi, întrucât zgomotul îi deranjează pe cei morți. În schimb, este recomandat ca în această zi de mare sărbătoare să dai de pomană persoanelor sărmane de sufletul persoanelor decedate.