Sărbătoarea celor 40 de mucenici din Sevastia este cunoscută și sub denumirea populară de „Moșii de Primăvară”. Dacă în data de 6 martie gospodinele pregătesc piftii şi alte răcituri, ei bine, pe 9 martie, de „Moşii de primăvară”, se pregătesc „mucenici” sau „sfinţişori”.
Reţeta diferă în funcție de zona țării, dar absolut în toate orașele, aceștia se fac după forma cifrei opt.Mucenicii se oferă oamenilor sărmani, rudelor, vecinilor. Acest lucru se face pentru a se pomeni sufletul celor adormiți. Astăzi de dimineață oamenii au fost la biserică cu bucatele pregătite. Înainte de a fi oferite săracilor, aceste bunătăți sunt sfințite de către preot.
Tradiții și obiceiuri.Ce nu este bine să se facă în această zi
Pentru ca anul să fie unul bogat și îmbelșugat, cei care locuiesc la țară pornesc plugurile în fața casei peste care aruncă un ou.
Se spune că lucrurile care sunt semănate astăzi, vor rodi de 40 de ori mai mult. Cei care nu cinstesc această zi, timp de 40 de zile vor avea parte de grele încercări. Lacrimi șiroaie vor curge pe obrazul acestora.
Dacă vor fi precipitații sub formă de ploaie astăzi, se spune că și în ziua de Paște va ploua. În cazul în care tună, la vară culturile vor fi bogate. Dacă cu o noapte înainte de „Moșii de Primăvară”, ei bine, toamna se anunță una lungă și capricioasă. O altă tradiție spune că în această zi se adună gunoaiele din gospodărie și se ard. Acest lucru este făcut pentru a grăbi venirea primăverii.
Se spune că astăzi domnii trebuie să servească 40 de pahare, pentru a avea parte de sănătate pe tot parcursul anului.Tradițiile provenite din diferite locuri ale României spun că nu este bine să intrăm în conflict cu alte persoane.Astăzi este interzis cu desăvârșire să se facă treabă în locuință, sau să se spele hainele