Reclamă

Caius Covrig este un personaj foarte controversat în online, iar asta se datorează afacerii pe care o deține și pe care o promovează pe rețelele sociale. Fiind atât de vizibil, nu este de mirare că acesta a atras și antipatia, dar și curiozitatea unor persoane care și-au dorit să afle mai multe despre trecutul său.

Caius Covrig nu mai are nevoie de prea multe introduceri, cel puțin, nu după ce a petrecut atâtea ore pe social media și le-a povestit tuturor cu ce se ocupă. Caius conduce una dintre afacerile primite de la părinții lui, Kayus Boutique Bușteni, un hotel care, în urmă cu câțiva ani, abia mai făcea față rezervărilor.

Cu timpul, cei care au mers acolo au aflat pe propria piele că „la pomul lăudat nu trebuie să te duci cu sacul”. Caius a vorbit foarte mult despre afacerea lui în online, așa că unii dintre cei care i-au văzut videoclipurile au decis să cerceteze mai mult activitatea sa.

Se pare că afaceristul nu este chiar atât de calificat pe cât se prezintă în online. Aproape că nu este interviu pe care să îl fi dat și să nu spună că a fost premiat în Statele Unite ale Americii și că este singurul român care a reușit asta. În fapt, Caius a jucat la o echipă de baschet, dar nu a stat prea mult acolo, căci a fost eliminat.

Ce notă a luat la Bacalaureat Caius Covrig. Afaceristul nu vorbește prea des despre asta
Instagram

Caius Covrig: „Am dus totul la un alt nivel”

În plus, nici nu este singurul român de pe listele cu jucători de baschet, dar mulți dintre cei care l-au ascultat au preferat să creadă povestea. Drumul lui spre succes nu a fost nici el unul foarte greu, căci afacerea pe care o administrează acum a fost primită de la părinții lui.

Întrebat de către cei din online cu ce notă a promovat examenul de Bacalaureat, Caius Covrig a răspuns cu nonșalanță că nici măcar nu a dat Bacalaureatul.

„Nu am dat Bac-ul deoarece am plecat în America din clasa a noua. Am dat Bac-ul american. Ce pot spune e că am avut cea mai mare medie dintre toți sportivi din America și am fost premiat de către Casa Albă și diploma a fost semnată în stilou de Barack Obama.”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro