Carmen de la Sălciua și-a construit o carieră muzicală frumoasă, iar melodiile ei sunt apreciate de public.

Însă, puțini sunt cei care știu pe ce drum ar fi mers artista în cazul în care cariera sa muzicală nu exista. Fanii au fost surprinși să afle în ce meserie i-ar plăcea acesteia să profeseze.

Carmen de la Sălciua ține legătura cu fanii săi din mediul online și adesea organizează sesiuni de întrebări și răspunsuri pe rețelele sociale, unde la satisface curiozitățile celor care o urmăresc. Asta s-a întâmplat și recent, iar un internaut a fost curios să afle ce altă carieră și-ar fi dorit artista.

Carmen de la Sălciua nu a ezitat și a răspuns imediat. Se pare că și-ar fi dorit să fie psiholog, fotograf sau regizor și chiar se gândește ca în viitor să aprofundeze una dintre acestea meserii.

„Psiholog, fotograf sau regizor. Cred în viziunea pe care o am asupra lucrurilor, asupra situațiilor, asupra oamenilor cu care vorbesc. Este un dar de la Dumnezeu și în viitor îl voi folosi în una dintre aceste meserii. Deocamdată cât și fac cu drag acest lucru. Dar poate viața îmi va deschide portițe și în alte domenii. Mă simt capabilă și iubesc tot ceea ce ține de artă , de oameni, de frumos.”, a spus Carmen de la Sălciua.

Ce meserie și-ar fi dorit Carmen de la Sălciua să aibă dacă nu era cântăreață. Fanii au fost surprinși
Instagram

Carmen de la Sălciua se pregătește de nuntă

Recent, Carmen de la Sălciua a fost cerută în căsătorie, iar în curând s-ar putea să urmeze nunta. Carmen de la Sălciua este cât se poate de fericită, după ce a fost cerută în căsătorie de partenerul său. Marian Corcheș a pregătit totul ca la carte, iar momentul a fost unul magic. Acesta a ales să pună mare întrebare în Dubai, acolo unde cei doi se află într-o vacanță romantică, de câteva zile.

„Toată ziua am umblat și ne-am plimbat până au început să mă doară picioarele. I-am spus că ar fi bine să ne întoarcem la hotel. A fost o zi plină! Dar el tot trăgea de timp… fără să știu că de fapt la hotel  se pregătea «The big surprise». Personalul de la hotel a amenajat totul într-un mare fel. Și totul a fost pregătit așa cum le-a spus el.

În cameră am găsit lumânări multe, baloane, un buchet de flori, o baie plină cu spumă, trandafiri pe jos…știam că asta urmează. Ceva îmi spunea că destinul meu trebuia să întâlnească acest moment. Și el a fost actorul pregătit de Dumnezeu pentru rolul de iubit, prieten, confident și cu ajutorul lui…un soț și un tată iubitor pe viitor.”, a declarata Carmen de la Sălciua.