Lorelai Bratu, una dintre cele mai cunoscute vedete online de la noi. Influecerița inspiră în fiecare zi mii de tineri prin intermediul mesajelor pe care le transmite pe rețelele de socializare sau la TV.
În urmă cu mulți ani, Lorelai Bratu a devenit primul model plus size din România. Ea vorbește acum despre clipele grele pe care le-a trăit în vremea când singurul lucru care conta cu adevărat în viața ei era să slăbească.
Ce sfaturi le dă Lorelai Bratu celor care vor să slăbească
Când era mai tânără, Lorelai Bratu a suferit foarte mult din cauza preconcepțiilor legate de faptul că avea ceva kilograme în plus. Dar, până la urmă, a ajuns să se simtă foarte bine în pielea ei. Iată ce soluție a găsit:
„Mi-am pierdut o jumătate din viață încercând să slăbesc, după care mi-am dat seama că nu o să slăbesc și că nu are rost să mai pierd ani încercând să fac treaba asta și urându-mă.
Nu am fost un caz foarte dramatic, dar simțeam că îmi pun viața pe stop și că o să trăiesc atunci când o să slăbesc. Acum sunt confortabilă cu felul în care arăt și nu am cum să fiu altfel. Sunt sănătoasă, trăiesc, sunt fericită așa cum sunt!”, a declarat Lorelai Bratu în Podcastul Mariei Zvincă.
Zarug și Lorelai Bratu, despre cea a fost mai greu la „Asia Express”
Deși au părăsit competiția destul de devreme, drumul lor de la „Asia Express” oprindu-se după prima țară din cele patru de pe traseu, Turcia, Lorelai Bratu și Zarug au reușit să se facă remarcați. Creatorul de modă a trăit și momente dificile.
„A fost greu să accept ajutorul oamenilor. Noi am intrat în acest job într-o bulă psihotică, eram într-un joc, o emisiune televizată și apelam la ajutorul unor oameni care asta făceau.
(…) Practic, profitam de bunătatea lor și mi-a fost greu să accept generozitatea și ajutorul”, zicea Zarug anul trecut.