Reclamă

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii constituie cea mai mare provocare pentru serviciile speciale și de securitate ale Marii Britanii. 

Costin Georgescu este fost șef al al Serviciului Român de Informații în perioada 1997-2000. Acesta a oferit un interviu în care a menționat mai multe puncte importante. Unul dintre ele este înmormântarea Reginei Elisabeta, despre care acesta spune că manifestarea este ceva unic în istorie.

Costin Georgescu: ,,Totul se va supune unor reguli foarte, foarte stricte”

Expertul în domeniu este sigur că acest eveniment va fi unul unic în lume. Sute de lideri importanți sunt așteptați la funerariile Reginei. De asemenea, extrem de multe regule vor fi impuse și nu vor putea fi încălcate.

„Așa ceva e fără egal în lume! Niciodată, nu va fi existat o atât de numeroasă populație adunată la un loc. Nici nu știu la cât se vor ridica aprecierile organizatorilor, fiindcă e de așteptat ca încă cu câteva zile înainte de data funeraliilor, la Londra să ajungă zeci de mii de persoane.

Iar printre aceștia se vor număra și zeci, dacă nu cumva chiar sute de lideri foarte importanți ai lumii politice actuale, dar și o sumedenie de capete încoronate. Iată de ce, totul se va supune unor reguli foarte, foarte stricte. Va fi o provocare fără precedent, greu de egalat, darămite de depășit”, afirmă Costin Georgescu, potrivit impact.ro.

Ce fel de servicii de securitate vor asigura paza și protecția

Arhivă presă

„Vorbim despre servicii de securitate precum MI 5 și MI 6, care au o vastă experiență în domeniu. Dar și o carte de vizită impresionantă, care induce tuturor o stare de siguranță aparte. De la asemenea servicii ai mereu de învățat. În plus, mai există și alte servicii speciale de securitate, cărora li se vor adăuga mii de polițiști din Scotland Yard, și acesta foarte apreciat”, afirmă Costin Georgescu.

„Cred că membrii serviciilor de securitate ale șefilor de stat și de guverne ce se vor afla atunci la Londra nu vor avea voie să aibă asupra lor arme de foc, pentru a se evita situații nedorite. Doar englezii vor păstra controlul acestui tip de armament. Ceilalți vor avea asupra lor sprayuri sau alte arme neletale, însă.

Mă aștept ca toată lumea să colaboreze, inclusiv Serviciul Secret al americanilor, fiindcă ei știu pe mâna cui se vor afla. Președintele lor se va afla într-o zona extrem de civilizată, nu în Rusia sau Afghanistan. Iar cu echipa actualului președinte Joe Biden s-a dovedit că se poate lucra, în mai multe rânduri”, a adăugat Costin Georgescu, potrivit sursei citate.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro