Mult a fost, puțin a mai rămas până când Robbie Williams va veni la București. Festivalul la care urmează să cânte artistul a fost unul destul de controversat. Summer in the City a promis că-l aduce pe Sam Smith, apoi a anunțat că artistul nu mai vine, iar după, festivalul a suferit o modificare de dată.
Robbie Williams este unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți artiști din lume. Piesele lui sunt cunoscute de milioane de persoane, iar bucureștenii vor avea ocazia să-l audă live între 18 și 19 august. Robbie a rămas singurul artist cap de afiș pentru Summer in the City, unul dintre festivalurile din Capitală.
Deși nu este pentru prima dată când vine la noi în țară, acesta a vrut să fie cât se poate de clar de la început. Williams le-a transmis organizatorilor un mesaj ferm prin care și-a exprimat preferințele culinare. Și nu doar pentru el, ci pentru întreaga lui echipă că este destul de numeroasă.
Robbie Williams este destul de familiar cu România
Momentan, organizatorii trebuie să pregătească cel puțin 20 de meniuri vegetariene. Atât Robbie Williams, cât și echipa sa preferă mâncarea vegană și au transmis lista cu alimentele și preparatele care nu trebuie să lipsească din meniu.
Pentru început, Robbie a specifica foarte clar că vrea risotto cu trufe negre și cartofi dulci. Pe lângă mâncarea fără gluten, artistul internațional vrea să se bucure de cât mai multe fructe, prăjituri, înghețată, dar și plăcinte. Și, poate, cu puțin noroc, va avea ocazia să testeze și preparatele tradiționale românești.
Inițial, Summer in the City trebuia să aibă loc la începutul lunii iunie. Cap de afiș împreună cu Robbie Williams a fost Sam Smith. Din păcate, artistul a anunțat că nu mai poate veni din cauza unor probleme tehnice. Astfel, organizatorii au schimbat data, dar și artiștii cap de afiș.