Vlăduța Lupău a postat pe contul ei de TikTok colecția sa impresionantă. Poate că mulți se așteptau ca îndrăgita artistă să aibă cu totul alte pasiuni, însă ne-a surprins și de această dată. Colecția ei de șervețele!
La doar 30 de ani, Vlăduța Lupău are o carieră impresionantă în materie de muzică populară. Devenind astfel una dintre cele mai apreciate artiste din România. Chiar dacă există oameni ce o caracterizează ca fiind arogantă, Vlăduța ne dovedește foarte des prin postările sale că este o femeie simplă ce își iubește enorm familia și este foarte fericită alături de Adrian Rus. Simplitatea moștenită din familie, se poate vedea și în următorul videoclip.
Este mândră de impresionanta colecție de șervețele
Și artiștii au fost cândva copii, iar Vlăduța Lupău nu se ascunde să povestească despre colecția ei pe care o păstrează de când era copil. În comentariile artistei câțiva fani au menționat că și ei colecționează șervețele, iar marturisirile lor au bucurat-o pe Vlăduța.
”Când eram eu mică nu aveam TikTok, aveam întâlniri cu copiii din bloc și mă dădeam mare că aveam cele mai faine șervețele în colecție. Eram disperată să nu aibă nimeni ca mine”, a scris Vlăduța Lupău pe pagina sa de Instagram.
Poate că mulți se așteptau ca ea să aibă colecții impresionante de bijuterii, sau lucruri rare. Ei bine, artista ne-a surprins și de această dată prin modestia și simplitatea sa!
A mărturisit că își dorește un copil!
A muncit enorm pentru a avea succesul pe care îl are în acest moment. Iar acum se gândește la singurul lucru care îi mai lipsește pentru a fi împlinită. Un copil, cu sufletul ei pereche.
„Îmi doresc un copil că să fim o familie completă” a spus artista în cadrul emisiunii „Teo Show”.
Nu este pentru prima oară când cântăreața vorbește despre o viitoare sarcină. Talentata artistă a mai declarat și faptul că este conștientă că o să îi fie greu să rămână gravidă din cauza programului pe care îl are. Însă, artista este încrezătoare, dornică să își mărească familia și mai ales norocoasă că își are părinții și viitorii socri aproape de ea și de viitorul soț.