Reclamă

Bogdan Drăghici, în vârstă de 47 de ani, a fost în această dimineață protagonistul unui eveniment ce a șocat pe toată lumea. Bărbatul și-a luat viața, incendiindu-se în propria mașină, chiar în fața Ambasadei Rusiei de la București. Bărbatul este cunoscut în zona politică. Ce legătură există între acesta și Traian Băsescu?

Primele informații despre acest caz arată că bărbatul ar fi recurs la gestul extrem după ce ar fi aflat, ieri, că este condamnat la 15 ani și 4 luni de închisoare. Acesta este acuzat în mai multe dosare că și-ar fi abuzat fiica vitregă. Se pare că sentința l-a făcut să își pună capăt zilelor. Numele lui Bogdan Drăghici este cunoscut în lumea politică, încă de pe vreme când Traian Băsescu era primar al Bucureștiului.

Mai exact, Bogdan Drăghici a fost șeful de cabinet al lui Traian Băsescu, atunci când acesta era primar al Bucureștiului. De asemenea, Bogdan Drăghici a fost și sub-secretar de stat în Ministerul de Interne. În prezent, bărbatul era președintele al Asociației TATA, unde oferea consultanță bărbaților aflați în proces de divorț.

Ce legătură există între Bogdan Drăghici, bărbatul care și-a dat foc la Ambasadei Rusiei, și Traian Băsescu
Facebook

Reacția ambasadei Rusiei, după incidentul de astăzi

După incidentul ce a avut loc astăzi, Ambasada Rusiei a avut o primă reacție. Au fost trimise condoleanțe familiei lui Bogdan Drăghici și s-a speculat faptul că probabil acțiunile lui au fost mânate de o „isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata în orașul Bucea”.

„Ambasada își exprimă profundele condoleanțe rudelor și prietenilor bărbatului care și-a dat foc în mașina după încercarea eșuată de a lovi porțile Ambasadei Rusiei în România. Trebuie să afirmăm cu regret că oricare ar fi motivele șoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influența unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata în orașul Bucea”, a transmis Ambasada Rusiei la București.

Ultimul mesaj al lui Bogdan Drăghici

Printre ultimele mesaje postate de bărbat pe rețelele sociale se află și unul în care face referire la războiul dintre Rusia și Ucraina. Acesta se poziționa de partea Ucrainei și condamna ororile ce se întâmplă nu departe de granița noastră.

„Şi eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toţi ucraineni, până când se va sfârşi definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naştere la Kiev, într-o metropolă strălucitoare, populată de oameni fericiţi să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă şi încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atracțiile turistice ale capitalei Ucrainei”, a scris Bogdan Drăghici, pe pagina sa de Facenook.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro