Rare sunt momentele în care Florin Dumitrescu, juratul de la Chefi la Cuțite, stă de vorbă cu fanii săi de pe rețelele sociale.

Acum câteva ore, vedeta a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar cei care îl urmăresc au început să îi trimită o mulțime de întrebări, iar el chiar le-a oferit răspunsuri celor care au avut cele mai interesante curiozități. A fost un moment pe care toată lumea l-a apreciat, pentru că vedeta a fost extrem de sinceră și a reușit să își deschidă inima în fața internauților, așa cum nu a mai procedat până în clipa de față.

Florin Dumitrescu le-a oferit răspunsurile dorite fanilor

Admiratorii săi se întreabă multe lucruri despre el, dar una dintre cele mai mari curiozități ale acestora a fost legată de partenera sa de viață, Cristina. Florin Dumitrescu a fost rugat să spună ce anume l-a atras la soția sa, iar el nu a evitat răspunsul, cum era de așteptat. Nu a negat faptul că aspectul fizic a jucat și el un rol foarte, foarte important, dar a ținut să precizeze faptul că a fost atras, de asemenea, de atitudinea femeii care i-a furat inima, dar și de eleganța sa.

„Dincolo de aspectul fizic, atitudinea, eleganța”, a zis Florin Dumitrescu.

Pentru juratul de la Chefi la Cuțite a fost, uneori, greu să păstreze un echilibru între viața de familie și cea profesională și a avut momente în care, fără să realizeze, se dedica mai mult decât era cazul muncii sale. Apoi, tot el a realizat că ar trebui să stea mai mult cu familia lui, care este cea mai importantă pentru el.

Ce l-a atras pe Florin Dumitrescu la soția sa! Juratul de la Chefi la Cuțite a spus adevărul

„Juritizarea e cea mai importantă. A fost o perioadă când prioritizam mai mult munca și restaurantul, după aia mi-am dat seama că mai bine alerg mai puțin și stau mai mult cu fetele, pentru că e mai important. (…) Energia și atitudinea gagicilor mele îmi dau „gaz” și chef de viață. E foarte tare”, a mai povestit vedeta.