Alegerea unei vacanțe nu este întotdeauna cel mai facil lucru, mai ales dacă vorbim de turiști pretențioși. Multe persoane nu se uită la tarife ci aleg facilități multiple, iar altele țin cont de bugetul restrâns și nu pun preț pe astfel de detalii. În ultimii ani, turiști din ambele categorii au luat cu asalt și litoralul bulgăresc. Deseori, românii au susținut că la noi, turismul costă mai mult, însă nu oferă servicii ca în străinătate.
Aceeași mare, tehnici de promovare diferite
Litoralul bulgăresc continuă să se numere printre destinațiile preferate de români. Deși pare de neînțeles cum turiștii preferă un drum spre litoral mai lung, pentru aceeași mare, totuși, anual acest lucru se întâmplă an de an.
Încă din luna iunie și până la final de septembrie, bulgarii nu duc deloc lipsa turiștilor. Ba chiar mai mult, capetele de sezon, sunt aproape la fel de căutate precum cele din mijlocul verii. Acest fapt nu se întâmplă însă și pe litoralul românesc.
Explicația ar consta în faptul că hotelierii bulgari au adoptat tehnici diferite de promovare a turismului.
Ajutați de conceptul All Inclusive
În ultimii ani și operatorii din turism din țara noastră s-au adaptat și au introdus conceptul de all inclusive. Bulgarii în schimb, au deja o tradiție în acest sens, iar acest lucru i-a ajutat din plin. Chiar dacă au aceeași mare, aceștia găsesc opțiuni pentru turiști inclusiv în perioadele de început și final de sezon, când temperaturile nu sunt neapărat prietenoase. Mai exact, în conceptul lor de all inclusive, aceștia adaugă diverse facilități menite să atragă turiștii.
Litoralul bulgăresc se mândrește cu peste 70 de plaje lungi și apă limpede. Numeroase estuare și golfuri pot fi vizitate cu barca, chiar alături de ghizii turistici.Pot fi vizitate rezervații naturale cu plante rare sau diverse specii de animale. Mai mult, hotelierii au grijă să speculeze la maxim și latura istorică a destinațiilor.
De exemplu, situl vechiului oraș Nessebar, intrat în patrimoniul UNESCO, este o adevărată oază de cultură. Localizat lângă malul mării, acest oraș vechi, atrage mii de turiști.