Reclamă

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor. Învierea domnului Iisus Hristos va fi prăznuită anul acesta pe data de 24 aprilie. Mulți dintre credincioși țin postul Paștelui în această perioadă, acesta reprezentând unul dintre cele mai grele și importante posturi din an.

Ce reprezintă dezlegarea la vin și la ulei?

Credincioşii știu deja că în Postul Paștelui nu trebuie să mai consume alimente, precum: carne, ouă, pește, brânză și lapte. Totodată, aceștia sunt îndemnați la rugăciune și curățare sufletească, să fie mai buni și mai milostivi.

În postul Paștelui există mai multe reguli de îndeplinit, si anume, nu se mai fac nunți și botezuri, nu se cântă și nu se dansează. Postul Paștelui a început anul acesta din 7 martie și se va sfârși pe 23 aprilie, fiind unul dintre cele mai grele posturi de peste an.

Sursa: Social Media

Postul Paștelui amintește de Patimile și Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și de aceea postul se ține cu multă strictețe și mâncăruri fără ulei. Mai mult, Postul Sfintelor Paști este cel mai aspru post al Bisericii Ortodoxe. În acest post se face „dezlegare” la untdelemn, la vin și, din când în când, la pește.

Se consumă untdelemn (ulei) și vin în zilele de sâmbăta și duminică, după Sfânta Liturghie, precum și în zilele în care sunt rânduite sărbători însoțite de semnele „cruce roșie” sau „cruce neagră”, dacă acestea nu cad în prima sau ultima săptămână a Postului Mare, care sunt săptămâni de ajunare și post aspru, scrie crestinortodox.ro.

Zilele din Postul Paștelui în care creștinii au dezlegare la ulei și vin

Postul Paștelui 2022 a început pe 7 martie 2022 și durează 40 de zile, până la data de 23 aprilie 2022, înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului.

În Postul Paștelui credincioșii trebuie să renunţe la carne, ouă, pește, brânză, lapte, însă în anumite zile, creștinii au dezlegare la ulei și vin.

  • sâmbătă, 2 aprilie
  • dumincă, 3 aprilie
  • joi, 7 aprilie
  • vineri, 8 aprilie
  • sâmbătă, 9 aprilie
  • duminică, 10 aprilie
  • luni, 11 aprilie
  • marți, 12 aprilie
  • joi, 14 aprilie
  • sâmbătă, 16 aprilie
  • duminică, 17 aprilie
  • joi, 21 aprilie

Rugăciune. Postul Paștelui 2022

„Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei care călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.”


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro