Viviana Sposub și George Burcea se iubesc de peste un an, în ciuda piedicilor pe care le-au întâlnit până acum în relația lor. De curând, șatena a dat mai multe detalii picante, legate de viața de cuplu a ei și a fostului soț al Andreei Bălan.
Într-un interviu pentru Ciao, Viviana Sposub a mărturisit că relația cu George Burcea este în prezent una extrem de frumoasă. Cei doi îndrăgostiți se înțeleg foarte bine.
Ce fel de probleme au George Burcea și Viviana Sposub în relație
Întrebată cine se ocupă la ei în casă de gătit, Viviana a mărturisit că George este cel care face de mâncare, ei revenindu-i curățenia din bucătărie de după…
„George e cu gătitul pentru că se pricepe de minune, iar eu sunt responsabilă cu ceea ce ține de curățenie în bucătărie. Vreau să vă spun că uneori munca mea e mai grea, pentru că el gătește în cantități foarte mari și îi place să folosească absolut toate vasele de care dispunem”, a declarat Viviana Sposub despre relația cu George Burcea, pentru sursa amintită mai sus.
În ceea ce privește atmosfera din relația cu George Burcea, Viviana Sposub a declarat: „Sunt într-o perioadă foarte bună din punct de vedere sentimental pentru că am lângă mine o persoană care mă susține în tot ceea ce fac și pe care, la rândul meu, o susțin la fiecare pas. Rezonez cu el la aproape toate capitolele și creștem relația de la lună la lună. Nici nu îmi vine să cred când au trecut 1 an și 7 luni!.”
Ce spune Viviana despre visul ei din punct de vedere profesional
Și cum în viața sentimentală îi merge ca pe roate, Viviana Sposub se concentrează cel mai mult pe cariera ei profesională. Bruneta va face echipă cu Bursucu și George Tănase pentru matinalul “Dimineaţa cu noi”, care va începe din 14 martie la Kanal D. Odată cu acest job, spune ea, visul ei din copilărie s-a împlinit în mare parte.
„O parte din visul meu s-a împlinit! Când eram mică îmi doream să devin prezentatoare sau cântăreață. Mă bucur acum de un post de prezentator TV la una dintre cele mai urmărite televiziuni din țară. Sunt extrem de împlinită! Îmi doresc, totuși, să continui și pe partea muzicală. Atunci se va îndeplini visul în întregime!”, a mai spus Viviana.