Lili Sandu a devenit mămică de doi ani și toată viața ei s-a schimbat. Aceasta a trebuit să se obișnuiască cu noul stil de viață, dar, nu a uitat un lucru foarte important în ceea ce privește corpul ei. 

Lili Sandu este una dintre cele mai cunoscute actrițe din țară. S-a remarcat atât prin talent, cât și prin frumusețea ei moștenită de la părinți. Aceasta a ajuns la vârsta de 43 de ani, dar arată impecabil, iar aparițiile sale o fac ca scoasă din reviste.

Actrița are grijă de bunăstarea ei și apelează la mai multe trucuri. Pe lângă stilul său de viață sănătos pe care îl are, are mare grijă și la hidratarea din timpul zilei. Un obicei pe care l-a căpătat este ca în fiecare dimineață, imediat după trezire să bea un pahar mare de apă.

Consumul de apa pe stomacul gol are numeroase beneficii. Printre ele se numără mărirea ratei metabolismului, care te ajută să slăbești, detoxifică organismul de toxinele din timpul somnului, menține sănătatea pielii și a creierului.

CITEȘTE ȘI: Lili Sandu a fost la un pas de despărțire. Vedeta a mărturisit cum a reușit să treacă peste și să meargă mai departe

„Oricât de ocupată as fi in timpul zile, niciodată nu uit să mă hidratez!”, a scris Lili Sandu pe Instagram.

Lili Sandu a suferit de depresie postnatală

Lili Sandu a avut o perioadă foarte grea după ce l-a născut pe fiul ei, Thomas Jay. Vedeta a dat semne de depresie postnatală și a ales să vorbească despre aceste momente care nu i-au dat pace. Ea se simțea tristă și a recunoscut că uneori se delecta cu câte un pahar de vin.

Prezentatoarea a fost aspru criticată când a mărturisit acest lucru. Lili Sandu a explicat că și-a alăptat copilul un an și patru luni, iar momentele în care a consumat alcool au fost extrem de rare.

Au fost momente în care eram în baie și plângeam pentru că erau niște sentimente și niște stări pe care le aveam și nu puteam să le gestionez. Și atunci aveam nevoie de momentul meu în care eram doar eu cu mine, în care beam un pahar cu vin și a spus că m-am refugiat în alcool. Era vorba strict de acele momente. Eu mi-am alăptat copilul până la un an și aproape 4 luni, deci clar nu aveam cum să fac asta când eu alăptam’’, a spus Lili Sandu în cadrul unui podcastul moderat de Cătălin Măruță.