Fără doar și poate, 5GANG a fost unul dintre cele mai de succes proiecte pentru adolescenți de la noi. Selly și gașca au umplut Arenele Romane nu odată, ci de două ori și erau pe val mai mult ca niciodată. Din păcate, nimic nu durează la nesfârșit, așa că, anul trecut, vloggerul a anunțat finalul trupei care i-a făcut celebri.
Pentru Selly, 2021 a fost un an al schimbărilor. Vloggerul a pus punct unor proiecte destul de dragi lui, printre care emisiunea de la Prima TV și 5GANG. Fanii au fost foarte triști la aflarea acestor vești, dar Andrei Șelaru le-a promis că va rămâne în relații bune cu foștii lui colegi. Și s-a ținut de cuvânt.
Selly, Gami, Mădălin și Dia continuă să colaboreze pe partea de online și se înțeleg de minune. Cei cinci s-au despărțit în termenii amiabili, așa că nu există tensiuni între ei. Deși nu se mai prezintă sub formula 5GANG, celor cinci artiști le merge la fel de bine, în continuare.
Mădălin din 5GANG se îmbracă de la second-hand
Selly este implicat în multe proiecte și apare destul de des în fața fanilor. Mădălin Șerban este și el activ și este singurul dintre ei care a continuat să facă muzică. Acesta și-a anunțat fanii că este pregătit de schimbări majore în viața lui și deja a început cu prima. Fostul coleg al lui Selly și-a anunțat fanii că nu mai are de gând să îmbrace haine de brand. Ba mai mult, și-a creat prima ținută cu haine de la second-hand pe care a dat 40 de lei.
Proiectul 5GANG va lua sfârșit la finalul acestui an. Ultimul mare proiect al nostru va fi filmul care va ieși în decembrie. Recunosc că momentul acesta a venit mai repede decât mă așteptam chiar și eu. Am luat împreună această decizie și cred că este decizia corectă. De aproape patru ani am muncit împreună și am doborât niște recorduri. Între timp am crescut, am evoluat și ne dorim să facem și alte lucruri. Considerăm că am făcut tot ce se putea face cu proiectul ăsta.” a spus Selly cu câteva luni în urmă în vlogul lui de pe Youtube.