2022 bate la ușă, motiv pentru care trebuie să știi ce superstiții trebuie să respecți pentru a începe un an nou plin de prosperitate
Ce este complet interzis să faci în noaptea de Revelion
Există câteva superstiții de care trebuie să ții cont dacă vrei ca în 2022 să ai noroc. Primul sfat se referă la gospodine. Niciodată nu mătura în ajun de Anul Nou pentru că vei alunga prosperitatea. Această superstiție este foarte cunoscută și trebuie respectată cu sfințenie. O altă superstiție la fel de cunoscută la referă la faptul că nu trebuie să duci gunoiul în ziua de Revelion.
Nu trebuie să scoți nimic din casă, nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el arunci şi norocul. Cei care arunca lucruri în ajun vor avea casa goală tot anul. Gospodinele trebuie să știe că începând din ajun și până după Sfântul Ion nu trebuie spălate rufe. Daca în ajun speli rufe, îţi va merge rău tot anul. De altfel, nu este bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfinţesc apele.
Este bine ca în noaptea de Revelion să nu folosești foarfecele, pentru că îţi vei tăia norocul. Este bine ca la miezul nopţii, să deschizi larg ferestrele şi uşile casei pentru a alunga ultimele rămăşiţe de ghinion şi energii negative din 2021. În caz contrar, nu te vei bucura de prosperitate în anul următor. Dacă vrei să ai noroc, îmbracă-te în haine noi şi poartă ceva de culoare roşie.
Este bine ca în noaptea dintre ani să mănânci 12 boabe de strugure. Acestea reprezintă lunile anului și este bine să îți pui câte o dorință pentru fiecare lună. Se spune că dorințele puse atunci când mănânci struguri, în noaptea de Revelion, se îndeplinesc. Tradiția spune că este bine să mănânci pește în noaptea dintre ani ca să te poți strecura printre probleme asemenea peștilor.