Reclamă

Răzvan Fodor și Sorin Bontea au câștigat Asia Express sezonul 3, competiția urmărită de milioane de oameni la Antena 1. În finala jucată cu Speak și Ștefania, cei doi au reușit să demonstreze că merită titlul de învingători ai celui mai urmărit reality show de televiziune.

Bontea și Fodor nu se așteptau să reziste mai mult de două-trei etape în concurs, dar au reușit, chiar dacă sunt mai în vârstă decât cei alături de care au jucat finala, Speak și Ștefania. Înainte de plecarea în Asia, la aeroport, fiecare echipă din sezonul trei a trebuit să scrie pe o foaie, care ulterior era sigilată, cine crede că va câștiga Asia Express. Iar plicul cu prezicerile concurenților să fie desfăcut la sfârșitul competiției.

Când plicurile respective au fost deschise, toată lumea  a avut parte de o surpriză.  În plicul lui Speak și al Ștefaniei, potențialii câștigători erau trecuți Velea și Mario, în timp ce în plicul lui chef Bontea și al lui Răzvan Fodor era trecut un desen cu un iepuraș. Cei doi au dat încă o dată dovadă de umor și au spus că au făcut acest lucru, pentru că nu îi știau pe concurenți.

„Când ajungi la 50 de ani te gândeşti că viaţa nu prea mai are cu ce să te surprindă. Lucrurile sunt deja aşezate la vârsta asta şi totul are cât de cât un curs firesc. Asta gândeam înainte de experienţa «Asia Express». Ce s-a întâmplat după e cu totul altă poveste! Da, vârsta chiar e doar o cifră şi important e cum ne raportăm noi la ce vedem în buletin. Să ieşi din zona de confort înseamnă să începi să te cunoşti cu adevărat. Aşa am descoperit că încă mai duc şi duc bine! În viaţă trebuie să ştii să te bucuri de tot ceea ce trăieşti, de orice experienţă nouă. Îţi va fi mai uşor dacă recunoşti faţă de tine că sunt lucruri pe care nu poţi să le faci.“, a spus Bontea.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro