Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Ce detalii ascundea rochia pe care Regina Elisabeta a purtat-o în 1952, la încoronare. Ținuta a avut peste 5 kilograme

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Ce detalii ascundea rochia pe care Regina Elisabeta a purtat-o în 1952, la încoronare. Ținuta a avut peste 5 kilograme
The Diplomatic Affairs

Regina Elisabeta a fost cea mai longevivă Suverană din istoria Marii Britanii. Elisabeta a II-a a condus Regatul Marii Britanii timp de 70 de ani, iar ieri, din păcate, s-a stins din viață. Milioane de englezi îi vor aduce timp de 12 zile un omagiu Suveranei.

Regina Elisabeta a avut mereu apariții uimitoare care au scris istorie. De departe, cea mai importantă ținută pe care a îmbrăcat-o, vreodată, a fost rochia din 1952. Suverana avea 25 de ani atunci când și-a asumat una dintre cele mai mari responsabilități și anume, aceea de a conducere Regatul Marii Britanii.

Despre rochia pe care a purtat-o Regina în anul în care s-a scris istorie, s-a vorbit mult timp. Și nu este de mirare, având în vedere că aceasta a ales să transmită mereu un mesaj prin ținutele ei. Dacă, de obicei, multă lume a văzut-o în culori stridente, în 1952, codul vestimentar a fost unul cu totul și cu totul diferit.

Ce detalii ascundea rochia pe care Regina Elisabeta a purtat-o în 1952, la încoronare. Ținuta a avut peste 5 kilograme
The National

Regina Elisabeta a fost un fashion icon

Rochia din ziua încoronării a fost creată de Norman Hartnell. Motivele de pe ea nu au fost deloc alese întâmplător. Trandafiri, margarete, crini, stele, Luna, Pâmântul și Soarele au fost detaliile cusute manual pe rochia suveranei. Regina Elisabeta și-a pus amprenta în crearea rochiei și a avut și ea câteva doleanțe.

Suverana Marii Britanii și-a dorit că pe rochia din cea mai importantă zi din viața ei să mai fie incluse câteva detalii. Astfel, simbolurile Marii Britanii și ale Commonwealth-ului, dar și ale Africii de Sud, Pakistan, Australia, India, Noua Zeelandă și Ceylon au fost și ele adăugate pe rochie.

La rochia Reginei Elisabeta s-a lucrat la foc continuu mai bine de opt luni. Opt modele diferite au fost create de Norman până când Suverana l-a ales pe cel care i-a plăcut cel mai mult. Rochia a fost creată în totalitate din mătase și a fost accesorizată cu detalii din argint și perle. În ziua încoronării, ținuta Reginei Elisabeta cântărea aproape 6 kilograme.

 

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden