Cu siguranță vă mai amintiți de cazul celor doi gemeni nesupravegheați care au căzut anul trecut de la etajul 10.

Băiețelul și fetița în vârstă de 2 ani și 2 luni au murit după ce s-au prăbușit de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești. Momentul în care s-a produs incidentul, mama lor transmitea live pe Facebook dintr-o altă cameră, în timp ce fuma și asculta manele. Ei bine, acum, femeia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. 

Mama gemenilor morți anul trecut a fost condamnată la 3 ani de închisoare

Femeia a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă, iar autoritățile au condamnat-o la 3 ani de închisoare cu suspendare.

„Condamnă pe inculpata Vizu Andreea Violeta, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii la data de 11.08.2021 a infracţiunii de ucidere din culpă. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 5 ani.”, este soluţia pronunţată de judecătoria Ploieşti, joi, scrie News.ro.

Magistrații au impus prin sentință interzicerea unor drepturi. Mai exact, femeia nu are voie să ocupe o funcție care implică exercițiul autorității de stat, părintești sau de a fi tutore. Acest lucru fiind interzis pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Ce decizie au luat autoritățile cu privire la mama gemenilor care au căzut de la etajul 10. Anunț de ultim moment!
arhivă presă

Mama gemenilor, Vizu Andreea va presta muncă în folosul comunității

„Impune condamnatei să frecventeze trei programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul societăţii Servicii de gospodărire urbană Ploieşti S.R.L. sau în cadrul Administraţiei parcului memorial Constantin Stere, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.”, a mai dispus instanţa de judecată.

În același timp, magistrații mențin obligativitatea femeii la tratament medical până la însănătoșire, astfel încât orice stare de pericol să poată fi evitată. Aceștia menționează că decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.