Irinel Columbeanu a scris o trilogie despre viața lui care a făcut deliciul publicului amator de povești savoroase. Până acum, vedeta a lansat două volume, urmând ca în curând să iasă de sub tipar și al treilea.
Subiectele principale oferă amănunte despre viața lui sentimentală, afacerile și alte detalii picante din experiențele pe care le-a avut de-a lungul timpului.
Irinel Columbeanu, despre ultima dorința de moarte a mamei lui
Se pare că, la fel cum s-a întâmplat și în primele două pe cititori îi așteaptă nenumărate dezvăluiri în cartea cu numărul trei. Unul dintre episoadele povestite are legătură cu momentul în care mama lui a murit.
Fragmentul surprinde momentul în care mama lui nu se simțea deloc bine, așa că Irinel și tatăl său au decis să o ducă la spital. După ce investigațiile au fost făcute, iar rezultatele s-au aflat, Irinel Columbeanu a fost sunat de către doctor care i-a dat o veste cruntă, la care nu se aștepta.
„-Ili, am vrut să îți spunem ție rezultatul, după care te consulți eventual și cu cine crezi din familie și faci tu mai departe ce consideri că e bine. Rezultatul nu e bun, estimarea mea e că până la sfârșitul anului se curăță”, se arată în pasajul exclusiv din volumul al treilea, „Chintesența”, potrivit wowbiz.
Femeia a avut și o ultimă dorință, deși nu știa că are cancer pentru că familia a decis să o protejeze. „Vreau să te rog ceva, un singur lucru: să nu mă puneți să fac chimioterapie, nu vreau să sfârșesc cheală”, au fost cuvintele mamei lui Irinel Columbeanu înainte să moară.
Irinel Columbeanu povestește cu lux de amănunte momentul în care mama lui a decedat
De departe unul dintre cele mai emoționante momente este cel în care Irinel Columbeanu povestește cum a aflat că a murit și ziua înmormântării.
„Se duse imediat la morga spitalului, unde fu contrariat să o vadă pe mama lui într-un coșciug așeza pe jos, dar probabil că așa era situația, nu era vina nimănui că așa se întâmplase și nici că pe drum trebuise să se oprească scurt la bancă în legătură cu prelungirea creditului.
Urmă încet cu mașina cu tatăl lui alături dricul până la capelă și rămase acolo de priveghi mult în noapte. Multă lume la înmormântare, unii pe care nu îi mai văzuse din copilărie”, povestește Irinel Columbeanu în cartea sa.