Maria Constantin este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară. Artista numără lunile care au mai rămas până când își va uni destinul cu Robert Stoica, bărbatul cu care este împreună de 3 ani de zile.
În luna iulie a anului următor, cei doi vor spune marele ,,DA” alături de familie și prieteni, care trebuie să respecte un dress code: toată lumea va purta ținute albe. Aceasta este dorința artistei, care nu are de gând să se supună tradițiilor și obiceiurilor.
Maria Constantin: ,, Toată lumea o să vină îmbrăcată în alb”
Artista a povestit că nunta va fi un eveniment white party, unde invitații trebuie să se distreze. Maria Constantin și-a dorit foarte mult ca lumea prezentă să aibă ținute albe, lucru care se va întâmpla.
,,Știm că la anul va fi nunta, în luna iulie, în cursul săptămânii, white party, garden party, deci va fi pe relaxare mai mult, pentru rochia de mireasă știu modelul, toată lumea o să vină îmbrăcată în alb”, a declarat Maria Constantin, potrivit impact.ro.
CITEȘTE ȘI – Maria Constantin, mărturie sinceră despre viitorul ei soț. Cum a făcut-o acesta să plângă
Motivul pentru care artista nu respectă tradițiile: ,,Mi se par o pierdere de timp”
Maria Constantin a mărturisit că nu va respecta nicio tradiție. Același lucru l-a făcut și la cele două nunți ale sale. Consideră că este mai important ca invitații să se simtă bine, mai ales că marele eveniment va fi în București, ci nu în orașul natal.
“Nu voi respecta nicio tradiție, nu le-am respectat nici la celelalte două nunți. Nu respect tradițiile, pentru că eu consider că trebuie cumva să fie o petrecere la care lumea să se simtă bine, iar lucrurile astea mi se par o pierdere de timp.
Și mai ales că nu fac nunta la Vâlcea la mine, unde într-adevăr încă se mai păstrează tradițiile și e un lucru foarte frumos, dar în București e aproape imposibil de realizat acest lucru și nunta va avea loc în București”, a mai spus Maria Constantin, potrivit sursei menționate anterior.