Reclamă

Ce ai putea să îi oferi unei persoane care are tot ce își dorește? Probabil că aceasta a fost întrebarea pe care Kanye și-a pus-o în momentul în care a încercat să facă ziua de naștere a șotiei sale Kim cât mai specială.

Luni, vedeta Kim Kardashian a împlinit frumoasa vârstă de 39 de ani, iar soțul său se pare că a ales să îi facă un cadou care să îi încălzească inima.

Conform unui mesaj publicat chiar de ea pe pagina sa oficială de Twitter, Kanie a ales să facă în acest an un gest deosebit. Pe lângă darurile obișnuite, el a donat 1 milion de dolari unor cauze caritabile, în numele lui Kim.

Vedeta a mai scris: „Vă mulțumesc tuturor pentru toată iubirea oferită de ziua mea! Am avut una dintre cele mai relaxante aniversări de până acum! Mi-am petrecut weekend-ul alături de prietenii mei minunați în Palm Springs, iar apoi am avut o cină în familie la mine acasă, organizată de mama mea și de Kanie.”

 


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro