Reclamă

Ilona Brezoianu și-a serbat recent ziua de naștere și a fost copleșită de urări, dar și de cadouri din partea celor dragi. Așa cum era de așteptat, Mihai Bendeac a vrut să o surprindă și se pare că a reușit. Actrița deja s-a lăudat cu cadoul primit de la Bendeac în fața fanilor.

Ilona Brezoianu a împlinit 32 de ani și poate spune că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Actrița are o mulțime de piese de teatru, proiecte TV și nu numai. De când a fost descoperită de către Mihai Bendeac, cariera ei a luat o întorsătură surprinzătoare.

Cei care îi urmăresc pe cei doi actori sigur au observat că aceștia se intersectează în o mulțime de proiecte. Prietenia dintre Ilona și Mihai este una foarte frumoasă, ambii susținându-se și apreciindu-se pentru tot ceea ce fac. Așa cum era de așteptat, Mihai Bendeac nu a putut să nu marcheze ziua prietenei lui și s-a întrecut pe sine în ceea ce privește cadoul.

Ilona a fost extrem de încântată de gestul lui Bendeac și nu se se aștepta la o asemenea surpriză. Actrița nu s-a putut abține și a publicat pe Instagram cu noua ei pereche de încălțări.

Ce cadou a primit Ilona de ziua ei din partea lui Mihai Bendeac. Artista i-a iertat deja toate „păcatele” colegului ei de scenă
Instagram

Ilona Brezoianu nu ar renunța niciodată la actorie

Ilona Brezoianu și-a ales meseria de actriță cu sufletul. Chiar dacă nu a intrat din prima la facultate, aceasta nu a renunțat și bine a făcut. Acum, actrița își vede visul devenind realitate și îi bucură pe toți cu talentul ei.

„Într-o vreme, voiam să fac medicină veterinară. Chiar mă bătea gândul așa, să încep să învăț, să mă înscriu la niște cursuri. Da, eram actriță, dar nu eram angajată.

Eram într-o perioadă în care jucăm mai puțin. E foarte nasol să nu joci, e greu. Acum, că m-am angajat într-un teatru și am garanția faptului că voi juca tot timpul este altceva”, a declarat Ilona în podcastul lui Cătălin Oprișan.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro