Criminalul din Timișoara, care a ucis 2 bunici, a fost găsit de polițiști în zona Gării de Nord. După ce a fost capturat, a fost și identificat: are 38 de ani și își cunoștea victimele. Acesta este și motivul pentru care i-au deschis ușa în toiul nopții.
Ce au găsit polițiștii asupra criminalului din Timișoara, care a ucis 2 bunici
Bărbatul a fost imobilizat violent de oamenii legii, care au acționat în acest fel ca să nu-i permită să riposteze. L-au doborât, apoi l-au pus să-și spună nume și data nașterii.
Din Gară, a fost dus direct la secție de Poliție, pentru audieri. A fost reținut pentru 24 de ore. În fața anchetatorilor, a mărturisit că nu a vrut să-i ucidă pe cei doi bătrâni. Voia doar să fure cei 12.000 de lei pe care bătrâna îi avea în casă.
Asupra lui s-a găsit o sacoșă cu articole vestimentare, semn că voia să ia trenul și să fugă. Se pare că trecuse și pe acasă, unde își schimbase hainele, în speranța că nu va fi recunoscut.
Ce legătură există între atacator și cei doi bătrâni pe care i-a ucis
Cei doi bătrâni știau cine este bărbatul deoarece până nu demult, le fusese vecin. Individul s-a mutat din cauza datoriilor mari la întreținere. Știa că femeia se ocupă de colectarea banilor pentru blocul respectiv și mai ales că în ziua respectivă era zi de plată.
În plus, se pare că bătrâna îl căutase în ultima perioadă. Discutase cu el la telefon și îi ceruse să vină să-și achite datoriile. Femeia i-a deschis ușa pentru că a crezut că individul a venit să aducă banii. Nu a bănuit nicio secundă că ar fi capabil de un asemenea gest teribil.
În momentul în care atacatorul a pătruns în locuință, cei doi bătrâni vorbeau la telefon cu un nepot aflat în Germania. Acesta a auzit țipetele groaznice ale bunicilor săi și a rugat o altă rudă să meargă să îi verifice. Era prea târziu: i-a găsit decedați și pe criminal lângă ei. Bărbatul a reușit să fugă și să dispară timp de 2 zile.