Nelu Cortea și Cătălin Bordea au fost una dintre cele mai îndrăgite echipe de pe „Drumul Aurului”.

Cei doi prieteni au ajuns la inimile celor de acasă și au reușit să le arate tuturor cât de sudați sunt. Împreună, au reușit să câștige marele premiu de 30.000 de euro.

Cătălin Bordea și Nelu Cortea și-au depășit unele dintre cele mai mari limite odată cu participarea la „America Express”. Probele spre El Dorado nu au fost deloc unele ușoare, dar se pare că fiecare sacrificiu în. parte a meritat din plin. Printre atâtea momente grele și tensiuni, Bordea și Cortea au ajuns în finală.

Cei doi au avut un parcurs extrem de bun și aproape că nu a fost etapă în care să nu fie fruntași sau să câștige amulete. Tocmai de aceea, au câștigat și multe antipatii de partea lor pe tot parcursul emisiunii. Comedianții au fost adversari de temut, iar asta au aflat pe pielea lor toate echipele de pe „Drumul Aurului”.

Nelu și Bordea nu a avut o strategi bine pusă la punct. Mai degrabă, cei doi au ales să fie naturali și să se bucure de competiție. Pentru ei, asta a funcționat de minune și, drept dovadă, le-a adus și premiul cel mare de 30.000 de euro. Și, pentru că ambii au muncit pentru el, victoria financiară s-a împărțit la doi.

bordea
Social media

„America Express” i-a provocat maxim pe Nelu Cortea și Cătălin Bordea

Ajunși în țară, Nelu Cortea și Cătălin Bordea au știu foarte bine ce vor să facă cu banii. Fără să stea prea mult pe gânduri și fără să existe discuții, cei doi au ales să pornească pe același drum. Așa a luat naștere „Colegi de cameră”, primul lor proiect în care discută liber despre orice subiect.

Deși au primit propunerea de a avea sponsori, cei doi au refuzat asta vehement. Cortea și Bordea au ales să facă totul în ritmul lor.

„Oameni buni, ne-am întors, după mult timp, am discutat mult despre asta, dacă să o facem, dacă să n-o facem, ideea e că ne-au căutat oameni să ne sponsorizeze, n-am vrut pentru că nu vrem să ne modifice stilul, vrem să fim liberi.”