Reclamă

De ani de zile, Dan Capatos se află în lumina reflectoarelor. Emisiunile sale nocturne adună în fața micilor ecrane un număr impresionant de telespectatori. Deși are succes, dacă ar lua-o de la capăt, Dan Capatos și-ar dori să activeze într-un alt domeniu. La ce visează prezentatorul?

Are o carieră bogată și succes, însă dacă ar fi să înceapă din nou, Dan Capatos și-ar încerca norocul într-un alt domeniu. Vedeta Antena 1 are un vis și i-ar plăcea să încerce să îl îndeplinească. Mai exact, prezentatorul vrea să rămână tot în lumina reflectoarelor, însă în poziția de star rock. Acesta și-ar dori să performeze în fața publicului, chiar dacă are o teamă acută de a fi pe scenă.

„Asta mi-am dorit (să devină jurnalist, n.r.) să devin când am început să mă gândesc serios. Mi s-a părut foarte mișto să câștigi bani din ce îți place. Eu mă duc la emisiune să mă distrez, nu mă duc la muncă. (…) Dacă ar fi o reîncarnare, mi-ar plăcea sau mi-ar fi plăcut să fiu star rock. Deși nu pot vorbi pe o scenă.

Nu pot să vorbesc în fața maselor. Dacă văd trei oameni, gata, m-am c**** pe mine. Așa, cu 7.000 de camere, văd beculețele alea, nu mă gândesc că în spatele lor sunt stadioane întregi de oameni. Să mă pui să prezint ceva pe o scenă? M-aș c*** pe mine.”, a declarat Dan Capatos, în podcast-ul realizat de Codin Maticiu.

Ce are face Dan Capatos dacă ar lua-o de la capăt. Vedeta Antena 1 s-ar vedea într-un alt domeniu
Social media

Dan Capatos, în afara legii

Înainte a ajunge consacrat pe micile ecrane, Dan Capatos a avut o ocupație ce ieșea în afara legilor din România. Mai exact, vedeta Antena 1 a avut, împreună cu un prieten, o firmă de detectivi particulari. Totul se întâmpla pe vremea când acest lucru nu era legal în România. Cei doi asociați au activat în acest domeniu timp de doi ani, iar clienții erau străini.

„Ceea ce nu ați găsit voi probabil în nicio documentare este că eu am avut agenție de detectivi particulari. Atunci când erau ilegale. Am avut doi ani, cu un prieten foarte bun. Lucram numai pe cazuri externe și am prins câteva cazuri grave rău. Nu aveai voie, nu era legal în România.

(clienții, n.r.) Erau străini care erau combinați cu românce, iar ele îi înșelau. Noi nu puteam avea firmă de detectivi particulari și atunci încasam prin Western Union.”, a mărturisit Dan Capatos.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro