Seara de sâmbătă a fost unul dintre cele mai emoționante momente pentru Ruxi. Concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities” și-a încheiat seria defilărilor în competiție și s-a aflat în fața marii decizii luate de către public. După luni bune în care a creat ținute spectaculoase și a transmis, de fiecare dată, câte un mesaj, Ruxi a fost încoronată „cea mai stilată femeie din România”.
Ruxi a muncit din greu la proiectul „Bravo, ai stil! Celebrities”. Vedeta și-a pus amprenta asupra fiecărei ținute, iar acest lucru a fost mereu apreciat de către jurați. Influencera nu a lucrat deloc cu stiliști, ceea ce a făcut ca eforturile ei să fie mult mai mari decât ale adversarelor.
Atunci când a intrat în competiție, Ruxi nici nu visa că va ajunge până în Marea Finală. Concurenta avea încredere în ea, dar știa că decizia finală va aparține publicului. Comunitatea ei i-a fost mereu aproape, încă de la primele ediții, iar în Marea Finală, mai mult ca niciodată, a arătat susținerea față de ea.
Ruxi lansează a doua carte în luna mai
Pe lângă mult râvnita coroana și titlul de „cea mai stilată femeie din România”, Ruxi a plecat acasă și cu cecul de 100.000 de lei. Câștigătoarea știe deja ce va face cu banii și, așa cum era de așteptat, va investi toți bani în dezvoltarea personală. Cei care o urmăresc pe Instagram știu că Ruxi lucrează mereu pentru a ajunge la cea mai bună versiune a ei.
„O să pun banii în cont, adică o să plănuiesc să călătoresc în următoarele luni. Banii aceștia vor fi folosiți în scopul de a călători pentru a mă regăsi. Vreau să îmi găsesc sensul vieții și ce e cu mine pe acest Pământ”, a mărturisit Ruxi de la Bravo, ai stil! Celebrities, notează click.ro.
Pe lângă asta, Ruxi va lansa anul acesta și a doua carte din cariera sa de scriitoare. Prima carte, „Intoxicata” s-a bucurat de un succes enorm și s-a menținut multe săptămâni în topul celor mai citite cărți. De data asta, vedeta vrea să diversifice conținutul și va adăuga și experiența de la „Bravo, ai stil! Celebrities”.
„După Finala „Bravo, ai stil!Celebrities” o să plec o lună, două ca să scriu, pentru că sper să o lansez în luna mai. Voi continua povestea de viață, însă mult mai complex abordată. Voi pătrunde mai adânc în sufletul nostru, al femeilor. Cumva voi insera și experiența acumulată în acest show de televiziune.”, a declarat Ruxi pentru playtech.ro.