Diana Sar este una dintre cele mai apreciate modele și actrițe din țară.

Aceasta a surprins prin naturalețea sa și a ieșit în evidență cu rolul din serialul „Vlad.” În prezent își promovează noul film în care a apărut „Dosarul 631”, iar tatăl său a avut câteva replici privind scena sa de amor.

Diana Sar are un rol important în filmul inspirat din fapte reale. El rulează deja în cinematografele din țară. Aceasta își dorește să se axeze mai mult pe cariera de actriță și să lase modelling-ul deoparte. Scena de amor filmată consideră că este prea lungă pentru gustul ei, dar a reușit să o ducă la final, fără probleme.

„Am început promovarea filmului. Îmi place foarte mult ce a ieșit. Este foarte discutat. În ceea ce mă privește pe mine nimeni nu zice nimic de cum joc sau ceva, este discutată secvența aceea de amor, care și mie mi se pare puțin cam lungă pentru gustul meu. Adică nu din cauza faptului că sunt eu acolo, dar la premieră eram fâstâcită, mă întrebam cât mai durează. Am crezut că poate pentru că mă văd pe mine și e oarecum ciudat, dar la scena aia nu m-am uitat până la capăt.”, a spus Diana Sar pentru Ego.ro.

Sursa foto: Social media

Ce părere a avut tatăl actriței

Diana Sar a mers alături de părinții ei la premiera filmului pentru a vedea împreună. Actrița a avut emoții când pe ecran a apărut secvența de amor pe care a interpretat-o alături de colegul ei de platou. Consideră că a fost un moment ciudat ca părinții să o vadă în astfel de ipostaze.

Totodată, ea nu le-a ascuns scenariul filmului și a fost sinceră de la început. Nu putea să spună că ar fi o secvență fiindcă tatuajele sale o dădeau de gol. Tatăl său nu a avut o problemă cu scenă, dar a considerat-o cam lungă.