Reclamă

Elena Udrea a fost condamnată cu executare la șase ani de închisoare, în dosarul Gala Bute! Înainte de a-și afla sentința, aceasta a plecat din țară, însă a fost capturată în Bulgaria, în timp ce se îndrepta spre Grecia, împreună cu șoferul ei personal. Ea urmează să fie extrădată!

În aceste momente, Elena Udrea se află în custodia poliției din Bulgaria. Parchetul Tribunalului București a transmis deja către Interpol mandatul european de arestare pe numele fostului politician. Acum, judecătorii bulgari vor decide să încuviințeze mandatul de arestare pe numele ei și au la dispoziție 72 de ore.

Elena Udrea nu a scos o vorbă la audieri

În plus, vineri, 8 aprilie, Elena Udrea a fost dusă în fața instanței din țara vecină. Avocata ei din Bulgaria a oferit și primele declarații despre audierea fostului ministru. Procesul de extrădare a fost amânat pentru sâmbătă, 9 aprilie, iar Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, cel puțin până luni. În fața magistraților bulgari, Elena Udrea nu a scos nicio vorbă.

„Elena Udrea nu a spus nimic. Documentele nu sunt traduse, nu este translator. Cazul a fost amânat pentru sâmbătă, nu este nimeni care să vorbească limba română. Instanța nu a decis nimic”, a declarat avocata bulgară a Elenei Udrea, în direct, la Antena 3.

Foto: Struma.com

A fost ajutată de șoferul personal să iasă din țară

Potrivit autorităților, Elena Udrea nu a ieșit singură din România, ci însoțită de un bărbat într-un bolid de lux. Cei doi au plecat din țară, joi dimineață, 7 aprilie, cu doar câteva ore înainte ca fostul politician să fie condamnat. Cel care i-a fost alături în permanență Elenei Udrea este Alexandru Vasile, în vârstă de 49 de ani. Bărbatul era șoferul ei personal de mai bine de un an.

Mașina lor a fost oprită la vama Kulata. De altfel, autoritățile bulgare au prezentat și primele imagini cu Elena Udrea la scurt timp după ce a fost prinsă. În una dintre fotografii, aceasta stătea pe un scaun și vorbea la telefon. De altfel, polițiștii au reușit să o prindă atât de repede datorită telefonului mobil. Atunci când se emite un mandat de arestare, autoritățile au permisiunea de a localiza telefonul persoanei urmărite.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro