Ce a primit Mircea Badea într-un colet comandat online. Prezentatorul de la Antena 3 a povestit că a comandat parfumuri de pe un site, dar a avut parte de o surpriză ‘neplăcută’ în momentul în care a primit coletul acasă. 

Ce a primit Mircea Badea într-un colet comandat online

Ce a primit Mircea Badea într-un colet comandat online. Jurnalistul a mărturisit că a comandat online luni seară, iar coletul urma să ajungă în cursul zilei de vineri. El a rămas uimit când curierul l-a sunat a doua zi și i-a spus că urma să-i livreze comanda.

Când a ajuns coletul la destinație, Mircea Badea s-a pus pe despachetat, dar a constatat rapid că produsele sosite nu erau, de fapt, cele pe care le comandase. Mircea Badea primise patru cărți în locul parfumurilor.

Se pare că firma de curierat încurcase coletele, iar lui Mircea Badea i-a fost livrat cu totul altceva. Supărat, Mircea Badea a făcut reclamație la firma de curierat. Toată întâmplarea a explicat-o în direct, la Radio ZU.

În colet se aflau patru cărți

„Am comandat niște parfumuri pentru cadouri. Nu am avut nervi să le cumpăr din magazin, am zis să le comand pe Internet. Am făcut o comandă dodoloață pe un site. Primesc mail că s-a făcut comanda. Era luni și mi-au scris că vineri primesc comanda. Marți primesc sms că vine curierul. Cum să vină așa repede când comandasem luni noapte?!

A venit curierul, nu eram acasă, a deschis ușa altcineva. Când am venit acasă, am văzut pachetul care era cam mic pentru cât comandasem, dar nu m-am atins de el. L-am lăsat să zacă acolo. Nu aveam timp și nervi să deschid pachete în acel moment.

Se face joi și am desfăcut coletul. Erau patru cărți, deși comandasem parfumuri de mulți bani. Mi-au adus următoarele patru cărți: Vindecarea traumelor din trecut, Preia controlul asupra vieții tale cu ajutorul tehnicilor de dezvoltare personală din terapia EMDR, Liber să înveți – De ce eliberarea instinctului de a se juca îi va face mai fericiți pe copiii noștri, Un părinte mai bun și încă o carte scrisă de Gogol”, a spus Mircea Badea, la Radio ZU.