Carmen de la Sălciua face ea ce face și iese în evidență pe oriunde ar merge, deși are doar 1, 55 m înălțime. Mică fiind de statură, unii ar crede că le-ar fi greu să o remarce într-o mare de oameni, dar nu este așa. Vedeta știe, de fiecare dată, cum să atragă toate privirile asupra ei, iar unde apare ea, în doar câteva minute oamenii se strâng în jurul său pentru a-i cere să facă o poză sau să o roage să le dea un autograf.

Carmen de la Sălciua are un trup de invidiat

Cântăreața s-a făcut remarcată datorită vocii sale inconfundabile și a talentului pe care nimeni nu-l poate pune la îndoială. Românii îi adoră piesele și o ascultă aproape la orice petrecere pe care o dau. Până când pandemia de coronavirus le-a pus bețe în roate artiștilor, ea era mai tot timpul plecată în țară, unde se întâlnea cu fanii ei și cărora le cânta atât de frumos precum doar ea știe.

Fiind departe de ei fizic, Carmen de la Sălciua încearcă să se apropie de aceștia în mediul online. Organizează tot mai des sesiuni de întrebări și răspunsuri, unde admiratorii sunt mai curioși pe zi ce trece. Recent, un internaut a vrut să afle chiar de la frumoasa artistă ce anume o motivează să țină o dietă, iar răspunsul său a venit într-o clipă. Sunt lucruri în viață care îi dau putere și care o fac să lupte, iar despre unul dintre ele a vorbit chiar ea recent.

Ce a motivat-o pe Carmen de la Sălciua să țină o dietă! Adevărul a fost spus: ”Asta mă face să lupt”

„Încrederea în tine ca femeie vine și din modul în care arăți. Am avut perioade și fluctuații în care eram slabă, dar și perioade în care puneam și se vedea imediat! Dar cel mai mult mi-a plăcut atunci când eram complimentată…’ce-ai slăbit’ și asta mă face să lupt, să fiu cea mai bună variantă a mea și din punct de vedere fizic”, i-a răspuns vedeta fanului curios.