Reclamă

Moartea actorului Matthew Perry a lăsat multe întrebări, pe care doar medicii legiști le mai pot răspunde. Trupul neînsuflețit al actorului a fost supus unei expertize medicale, pentru stabilirea exactă a cauzei decesului său. Primele rezultate au fost publicate de presa americană. 

Primele rezultate ale autopsiei în cazul morții actorului

Matthew Perry, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit mort în locuința sa din Los Angeles. Asistentul lui a alertat autoritățile când actorul, care se afla în jacuzzi în momentul decesului, nu a mai dat semne de viață.

Corpul neînsuflețit al acestuia a fost preluat de medicii legiști și supus unei expertize, care va stabili cu exactitate cauza morții. Din primele semne, se pare că acesta s-ar fi înecat, însă având în vedere trecutul său cu dependența de stupefiante, au fost necesare analize amănunțite.

Examenului toxicologic va stabili dacă în organismul lui Perry erau sau nu droguri când a decedat. Până acum, a fost testat pentru entanil și metamfetamină, însă rezultatele au fost negative.

De asemenea, sunt luate în considerare și efectele medicamentelor pe care vedeta le lua. Există posibilitatea ca acestea să fi fost dăunătoare organismului său și să-i fi provocat decesul.

Presa din SUA relatează că în cazul analizelor efectuate, rezultatele pot veni chiar și la 4-6 luni. Motiv pentru care abia atunci medicii legiști vor putea stabili cu exactitate cauza morții lui Matthew Perry.

Actorul, cunoscut pentru rolul său din serialul „Friends”, care l-a făcut celebru, s-a luptat aproape toată viața sa de adult cu dependența de substanțe interzise și alcool.

A fost internat la dezintoxicare de peste 12 ori, iar în urmă cu câțiva ani a fost la un pas de moarte. A avut o ruptură de colon din cauza opiaceelor pe care le lua abuziv și a stat în comă câteva săptămâni.

După externare, a mărturisit că încerca în continuare să își procureze stupefinate pentru durerile pe care le avea.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro