Reclamă

Benone Sinulescu era împreună cu Irina Loghin, unul dintre cei mai mari interpreți de muzciă populară din România. Aceștia s-au completat de minune în cariera lor muzicală, însă și în viața personală au fost apropiați. Cei doi artiști au umplut de nenumărate ori cu glasurile lor melodioase săli întregi de spectacol.

De-a lungul timpului Benone a fost iubit de mai multe cântărețe, dar acesta a rămas fidel în fața dragostei. Cântărețul a iubit timp de 40 de ani aceeași femeie. Multă vreme s-a speculat că ar avea o relație în secret cu Irina Loghin, însă nu a confirmat niciodată zvonurile. Din păcate, Benone Sinulescu s-a stins din viață și va rămâne atât pentru noi, cât și pentru Irina Loghin o amintire frumoasă.

Care era relația dintre Benone Sinulescu și Irina Loghin
Arhivă

Care este povestea dintre Benone Sinulescu și Irina Loghin?

„Nea’ Benny”, așa cum mai era alintat artistul, și-a păstrat o imagine curată pe parcursul vieții sale. Nu a avut parte de scandaluri mari sau momente rușinoase care să ajungă la urechile publicului. Cu toate acestea, firea lui șarmantă și colaborările cu Irina Loghin au adus pe buzele fanilor gândul că între el și artistă ar putea fi o poveste de dragoste ascunsă.

Solistul de muzică populară a fost mereu foarte deschis despre viața lui personală și mai ales despre relațiile amoroase. De aceea, atitudinea relaxată a cântărețului l-a ajutat să aibă credibilitate despre tot ce a povestit. Benone Sinulescu a lămurit rapid zvonurile controversate despre posibila relație amoroasă dintre el și Irina Loghin, explicând că este strict profesională.

Irina și Benone nu s-au iubit decât prin cântec, iar toată chimia dintre ei a fost strict artistică, teatrală pentru a transmite publicului mesajele melodiilor pe care le interpretau în duet.

„Am cântat la Ateneul Român cu ea şi am avut un succes imens şi ni s-a suit la cap. Dacă iubirea a fost ascunsă, să rămână aşa. Nu a fost… că dacă ar fi fost… nu am avut nimic serios cu ea. Am trăit o poveste artistică… şi de dragoste, că melodiile au fost şi de dragoste”, a declarat mai demult artistul.

Benone Sinulescu va rămâne în amintirea tuturor

Îndrăgitul interpret de muzciă populară s-a stins din viață joi, 18 noiembrie și a lăsat un mare gol în sufletele apropiaților, dar și a muzicii românești. Acesta împlinise vârsta de 84 de ani și a decedat la una din locuințele sale din Arad. Benone suferea de o pneumonie puternică din cauza mai multor probleme de sănătate agravate.

Soția acestuia a postat pe internet cu aproximativ o săptămână înainte un mesaj despre starea artistului de sănătate cu menționarea că urma un tratament care avea să i-o îmbunătățească. Din nefericire, Benone Sinulescu s-a stins din viață la scurt timp.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro