Gigi Becali a preferat să petreacă noaptea de Revelion la biserică, chiar dacă a avut, în noaptea dintre ani, închiriată o vilă de 30.000 de euro.
Finanțatorul echipei FCSB a fost singurul care nu a participat la petrecerea din Poiană, unde peste 300 de membri ai familiei sale s-au distrat de Revelion.
Ce a făcut Gigi Becali de Revelion. Latifundiarul explică de ce a ales biserica
Latifundiarul explică de ce a ales biserica în detrimentul petrecerii care a costat o mică avere. El este de părere că orice român, care are credință în Dumnezeu, ar trebui să procedeze la fel.
„Eu de Revelion sunt în biserica, ca să petrec anul 2021 spre 2022. Așa trebuie să facă toți creștinii, să petrecem măcar 5 minute. Eu în noaptea de Revelion sunt în biserică pentru că vreau să fiu cu Hristos și cu toți sfinții de noul an. Merge familia la munte, e adevărat. Eu, Doamne, mai fac eu petreceri?…
Tot ce e petrecere pentru mine este numai în Hristos, altceva nu mai există petrecere care să îmi placă mie. V-am spus că mă mai duc doar la două nunți, la cele 2 fete și atât. Nu mai există petreceri pentru mine. Pentru mine, petrecerea este numai și numai Sfânta Liturghie.
Cum la alții le place la dans, la muzică, la mâncare de Revelion, artificii, mie îmi place muzica îngerească în biserica, cu Hristos și cu sfinții. Fiecare om cu treaba lui”, a declarat Gigi Becali potrivit antena3.ro.
Gigi Becali a plătit 30.000 de euro pentru patru nopți în Poiana Brașov
Finanțatorul echipe FBCB București a închiriat de Revelion în Poiana Brașov, la Hotel Teleferic, 20 de camere timp de 4 nopți. Pentru acest scurt sejur, Gigi Becali a scos din buzunar nici mai mult nici mai puțin de 30.000 de euro.
„Merge familia, e adevărat. Eu, Doamne, mai fac eu petreceri?… Tot ce e petrecere pentru mine este numai în Hristos, altceva nu mai există petrecere care să îmi placă mie. V-am spus că mă mai duc doar la două nunți, la cele 2 fete și atât. Nu mai există petreceri pentru mine. Pentru mine, petrecerea este numai și numai Sfânta Liturghie”, a mai spus Gigi Becali.